Miercuri 25 Mai 2011. Sunt semne ca Ghiță al nostru se simte ceva mai bine (fără să iasă însă din starea critică). Ne sfătuim cu cei din familie și ajungem la concluzia că trebuie să plecăm mai departe spre țintele inițiale ale misiunii noastre europene.

GPS-ul meu se încăpățânează să ne ducă prin centrul Bucureștiului, dar eu refuz repetarea unui asemenea act de cascadorie. O iau pe centura … de siguranță. Dând ocol orașului observăm încă o dată metamorfoza care șochează: mahalalele de altadată se transformă treptat în suburbii populate cu vile de stil occidental. Am vazut-o în majoritatea orașelor vizitate.

La rădăcina autostrazii spre Pitești privim șocați spre primul Outlet Mall, răsărit și el din flora și fauna occidentală. Știu că este un fel de fata morgana cu mărfuri doar aparent la fel de bune ca cele din magazinele ADEVARATE, dar să vezi ciuperca asta apărită după o zi de ploaie românească este surprinzator și cumva recomfortant de familiar.

Pe traseul autostradei, marginile drumului sunt înfășate în verdele crud al culturilor primăvăratece. Pe jos și pe sus, rotitoare în promisiunile lor, se văd grupe de berze. Mă uit întrebător la Daniela. Mă trezește repede la realitate: pentru noi a trecut vremea berzelor (asta nu înseamnă că expresia n-ar fi un titlu foarte interesant pentru o carte).

Când dăm cotul spre Râmnicu Vâlcea, de pe autostradă se vede interiorul unui ștrand de pe malul Oltului. Femei frumoase și bărbați în bikinii. Pudoarea nostră americană este iar luată cu asalt. (Ca și în cazul bărbaților însărcinați parcă să-și arate burțile imense transpirate de caniculă. Prin alte locuri ne-am obișnuit cu decența minimă a unui T-shirt).

Defileul Oltului dintre Rîmnicul Vâlcea și Sibiu e la fel de frumos ca oricare parte de natură asemănătoare din Europa su America, cu case-vile răspândite pe csstișele și culmile împădurite ale dealurilor.

Am ajuns la Sibiu și am tras mașina în parcarea uriașă a noului MALL. Daniela a ținut să-și îmbogățească experiența personală cu o vizită la Carrefour. Eu am închis ochii puțin ca să-mi șterg din memorie convoaiele de mașini de pe traseul deja făcut și să mă eliberez din coșmarul mașinilor care m-au depășit sub amenințarea cu moartea.

Familia noastră s-a mărit prin încuscrirea unor verișori și nepoți de emigranți moldoveni cu … populația băștinașă. Deși îi vedem pentru prima oară, ne recunoaștem repede în perimetrul familiei mari creștine și avem promisiunea că ne vom simți … ca acasă.

Seara am fost la biserica Sion și am aflat că unii îmi cunoșteau deja glasul de la radio și veniseră doar să vadă ce figură sunt. Ne-am despărțit după o meditație despre crizele care nu sut altceva decât ambalajul în care Dumnezeu își ascunde uneori binecuvântările. Am simțit nevoia să mă vărs astfel ca răspuns la cei care tot încearcă să mă convingă de când am ajuns în România că țara este în criză, Uniunea este în criză, comunitațile sunt în criză, bisericile sunt în criză, unii păstori sunt în mare criză și chiar majoritatea familiilor pe care le-am vizitat.

Le-am prezentat criza din Israel și din viața Anei, la debutul cărții 1 Samuel și rezolvarea pe care a tras-o din cer prin rugăciune această extraordinară femeie, prototipul fecioarei Maria și modelul cântării Magnificat prin care cele două femei își dau mâna peste veacuri.

Părtășia a continuat până după miezul nopții la casa gazdei noastre. M-au cinstit cu vizitele lor scurte doi frați lucrători din loc. Le-am spus că păstorii din America îi invidiază.

Mi-au spus de pericolul unor mișcări extremiste obsedate de o pseudospiritualitate hiperbolizată. Le-am adus aminte de o vorbă paradox a lui nenea Richard Wurmbrand:

Stiti pentru ce a aparut comunismul si a prins in Romania? Pentru ca noi, crestinii nu ne-am facut datoria, n-am oferit oamenilor ceea ce aveau nevoie: un crestinism sanatos si vibrant.

S-ar prea putea ca aparitia acestor miscări extremiste sa fie tot … vina noastră.

Pe curand, din Baia Mare (vreau, sper, cred, nadajduiesc).

Categories: Uncategorized