De ce există boli?

Cînd cineva a predicat în biserica de la Phoenix despre vindecări, păstorul local, Cornel Avram a simțit lipsa de balans Scriptural și a ținut să facă o completare, corectare înțeleaptă. Vorbitorul prabușise biserica țn timp, ducând-o înapoi spre secolele Evului Mediu superstițios de dinainte de descoperirea microbilor și a … penicilinei. Ca unul care veghează asupra turmei, n-a vrut ca oamenii să fie expuși doar la exagerări spectaculoase și șocante despre duhuri de neputință și stăpâniri demonice. Iată ce a spus atunci dânsul:

„ … nu toate bolile sunt urmare directă a păcatului personal … unele au fost lăsate să se vadă în ele slava lui Dumnezeu, … altele au fost lăsate ca să ne țină Domnul mai aproape de El, … altele au fost lăsate ca să ne întărească în credință, să ne încerce, …“.

Altele au fost lăsate ca să ne țină smeriți, aș adăuga eu, ca țepușul de care suferea apostolul Pavel din pricina mândriei care s-ar fi putut să-l apuce după extraordinarele descoperiri cerești.

Pe lângă motivele enumerate de el pentru îmbolnăviri și suferințe aș mai adăuga:

Natura lumii în care trăim și inevitabila entropie („Omul nostru de afară se trece … SI dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc …“ (2 Cor. 4:16; 5:1, Rom. 8) – natura blestemată a trupului în care trăim. Pavel nu-i spune lui Timotei să scoată demonii din el, ci să mai bea câte puțin vin (unul din ultimele sfaturi pe care le-aș da unui credincios din biserica noastră!).  Ca întotdeauna și peste tot, extremele se ating în … eroare. (Despre aceasta am mai scris aici.)

Radu Oprea mi-a trimis și el această cuvenită completare: „In acest context asi dori,daca se poate….parerea d-voastra referitor la ereditate, deci bolile mostenite…. Auzim de multe ori expresia “a mostenit de la….” sau “seamana cu…”
Ar putea fi o a patra cauza ? sau se poate incadra in cele enumerate mai sus. Este interesant ca acestea nu depind sub nici o forma de persoana in cauza.“



Categories: Uncategorized

4 replies

  1. Am ascultat predica de ieri a Patriarhului Daniel (la pericopa zilei: Vindecarea slabanogului din Capernaum). Dupa ce a subliniat – ca si fr. Avram ca “nu toate bolile sunt urmare directă a păcatului personal ” a adaugat ca Parintii Bisericii considera ca boala in trup e permisa de Domnul :
    1. ” ca să ne țină smeriți (…) ca țepușul de care suferea apostolul Pavel “, cum spuneati dv.
    2. ca sa ne protejeze – sa nu putem pacatui (cred ca are dreptate – inca meditez la ceea ce a vrut sa spuna …)

  2. Doua subiecte foarte interesante: echilibrarea Scripturala si echilibrarea prioritatilor. Cand am citit primul comentariu m-am gandit la dilema clostii, atunci cand ii arunci malai: pentru mine, sau pentru puii mei? Daca ati observat o closca, stiti ca decizia ei e categorica: pentru MINE. Fiindca ea stie ca daca nu se hraneste, viata puilor ei e in primejdie – nu va avea caldura si energie sa-i protejeje. De aceea va manca (aparent) cu lacomie din malai.
    Cand am citit raspunsul fr. Daniel, m-am gandit la atitudinea cocosului (in aceeasi situatie). El intotdeauna se gandeste la “aproapele” lui. Va chema gainile sa manance, si numai daca mai ramane ceva, va manca si el.
    Este o vreme a hranirii altora, dar este si o vreme a propriei hraniri (deloc egoista, fiindca beneficiarul ultim este aproapele meu), o vreme a “retreat”-ului…
    Si eu raman tot la structura si prioritatile din “Tatal nostru” …

  3. As fi inceput cu evanghelizarea celor pierduti. Altfel, toate celelalte pot fi invinuite de egoism.
    Eu propun să rămânem la structura și prioritățile din rugăciunea „Tatăl nostru …“

  4. Frate Daniel,

    Este corect si biblic, (am auzit si vazut personal).
    Este vremea sfirsitului, indemn pe toti fratii de pretutindeni, care iubesc si asteapta pe Domnul Isus Christos ca Mire, sa ne unim in rugaciune (la ora 12:00, la amiaz in fiecare zi) pentru:
    – cei bolnavi si in suferinta;
    – trezirea personala a credinciosilor;
    – veghere in vederea intilnirii cu Mirele nostru drag.

    Vino Doame Isuse! Aleluia! Amin!

    Fratele Matei.

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.