(trimiteti amintirile voastre la: danbranzai@yahoo punct com)

Nu stiu exact la cine sau cum dar doresc sincer sa transmit condoleante Familiei si tuturor celor indurerati care au avut binecuvantarea de a trait in preajma unui astfel de titan spiritual. Imi amintesc cu nostalgie de multe intamplari de pe vremea cand fratele Aurel venea la Seaatle sa ne dea Cina Domnului.
…Doamne te rog sa mai ridici astfel de oameni si sa dai calauzire celor care vor conduce asest serviciu…
In El,
simi bilti

***************

Frate Aurel Popescu,..
Cind ai fost silit sa pleci din Romania, ma laudai ca am avut curajul sa vin la aeroport si ca am plins dupa tine….  Acum iar ai plecat si n-am fost acolo la plecarea ta si acum nici nu mai pling ca atunci dupa tine…….. deoarece  acum te-a chemat Stapinul  acasa, ca pe un rob bun si crdincios. …   Acum nu te-au izgonit comunistii ,securistii, ci te-a chemat Stapinul pe care toata viata L-ai slujit  si stiu ca ai ajuns intr-un loc ce ochiul n-a vazut … si dincolo te-au intimpinat o mare multime de copiii ai Domnului, printre care si prea iubitii nostrii :Vasile Brinzei, Cure Simion, Liviu Olah si alti colegi luptatori pentru credinta Adevarului.
“Se duc oamenii evlaviosi” si, peste putina vreme, vom veni si noi.
Asteapta-ne fiindca ne luptam sa tinem  steagul Evangheliei sus pina in ziua cind El ne va chema ca si pe tine…

Ne vom revedea odata
Sus la Domnul cind vom fi
Si de-acolo niciodata
Nu ne vom mai desparti..

Fratele Pascu Geabou.

******************

Daniel,

te rog sa adaugi o amintire care imi vine in minte acum.
Eram cu fr. Aurel Popescu in audienta la secretarul Primariei, dl. Raicu.
Ne-am dus pentru problema Casei de Rugaciune din Sos. Mihai Bravu.
Fr. Aurel lucrase in Corpul de Control al Primarului Capitalei si fusese dat
afara la interventia Departamentului Cultelor.  Era deci cunoscut in Primarie.

— Ce umblati cu problema Bisericii, domnilor!?–ne-a spus arogant Raicu.
— Nu intelegeti ca e o problema moarta!?

DA, DAR NOI CREDEM IN INVIERE! — i-a raspuns prompt fr. Popescu.
Asa mi-l amintesc eu cel mai bine:  NOI CREDEM IN INVIERE!

Ma gandesc, cum va fi cand ne vom intalni la picioarele Domnului Isus!!!

Cand zidurile vremii vor cadea
Timp si spatiu nu or sa mai fie
Din morminte toti vom invia
N-are-n ce pamantul sa ne tie

E o putere-n noi de pe acum
Ce-ntr-acolo-ntruna se avanta
Oricat aici sunt pulbere si scrum
Se crapa-n cosmos zorile de nunta

Trambitele cand vor rasuna
Se va stinge ca o papadie
Cosmosul
Sa poata incapea
Lacrima in stare
Sa ne-nvie

(Ioan Alexandru)

********************

Daca  l-ai  cunoscut  pe  fratele Aurel Popescu, nu poti sa-ti-l amintesti decat asa cum a fost.  O personalitate  aleasa, din care radia atata noblete, demnitate si deosebita dragoste de frati.  Ma duc cu gandul  la vremea demult apusa, a adolescentei,  cand impreuna cu alti prieteni alergam prin tot orasul Arad, la Sega, Micalaca, Gradiste sau Bujac sa-i sorbim cuvintele cu nesat. Era un fenomen nou pentru noi. In cuvintele lui spuse raspicat, persiflant uneori, rostite cu un curaj rar intalnit, pline de o demnitate contagioasa, si  inspirate din Duh si Adevar, ne regaseam si noi cei mici si marginalizati. In acelt tumult al vremii, Fr. Aurel era si ecoul vocii noastre. Ceea ce noi gandeam in adancul inimii, sau rosteam in soapta, in cercul intim, el o spunea public cu un farmec dezarmant. Cand l-au dat afara din CULT n-au reusit decat sa-l faca sa straluceasca si mai tare in inimile noastre, si sunt sigur astazi si pe firmamentul Cerului. Cu lacrimi si nostalgie imi amintesc ca in cateva zile se implinesc 28 de ani, de cand asa ca si pe altii (oropsiti veniti din lagarul de refugiati), fr. Aurel m-a asteptat la aeroportul din New York, unde am avut harul sa-mi fie pastor. A fost intr-adevar un pastor care si-a indrumat si iubit “oile” ca un adevarat parinte.
La revedere pana… la vedere …Frate Aurel.
Pana atunci ne mangaiem cantand si noi versurile de mai jos;
“Numai e nici-o amaraciune, Cand spre Cer treci, Cand spre Cer treci
Acolo… totul e-o Minune  Viata fost-a un Vis pot spune… Fata de veci
Zi Bun ramas Eu merg acas’, Sa-l Intalnesc, Pe Mirele Ceresc”
Domnul sa mangaie Familia Popescu.

Nelu Achim si Familia

**************************

Cu fiecare om mare care moare sărăcim în valori şi-n candoare. Suntem mai puţini în perpetua noastră luptă cu întunericul.
Sunt mai sărac acum fără zâmbetul lui încurajator. Fără rugăciunile şi cuvintele frumoase pe care le spunea.
Nu l-am văzut niciodată altfel decât zâmbind.
Ori de câte ori vizitam oraşul Portland venea să ne întâlnim. Mă asculta cu drag şi în prezenţa lui mă simţeam bine. Nu te intimida ci îţi transmitea acea căldură pe care numai prietenii adevăraţi ţi-o pot da. Era în sală printre suporterii mei, gata să mă aplaude. Nu era printre critici sau indiferenţi. Nu venea niciodată pentru a face act de prezenţă, ci pentru a-mi spune că mă iubeşte aşa cum eram, că venise să ne vedem.
Îmi vor lipsi convorbirile telefonice lungi, articolele pe care le scria pentru revista Exodus, sfaturile părinteşti ale unui om care iubea cu adevărat pe Dumnezeu şi copiii Lui.
Aurel Popescu a fost o prezenţă binecuvântată în viaţa mea. De la ordinarea mea ca păstor la care a participat şi s-a rugat, până la ultima strângere de mână, m-a însoţit mereu, până ce azi a ales o lume mai bună.
Plecarea lui ne lasă mai săraci de dragostea sa de libertate şi dreptate, dar mai bogaţi în dragoste de cerul la care s-a dus.
Printre miile celor plecaţi, la marea întâlnire, voi vedea din nou faţa aceea mereu zâmbitoare. La revedere frate Aurel!

Petrică Lascău

****************

Student fiind prin anii 73-77 la politehnica din Bucuresti ,imi aduc aminte cu placere de fr. Aurel Popescu si de predicile lui pline de puterea Duhului Sfant.Nu pot sa uit predica din Ps. 73..
In serile de evanghelizare de la Mihai Bravu sau Titulescu studentii erau nelipsiti cand vorbea fratele Aurel Popescu . Dansul si fr. Ton Iosif au fost modele de urmat atat prin traire, cat si prin predicare. Domnul sa ne ajute sa privim la modelul inaintasilor noastrii si sa le urmam exemplul.
Suntem alaturi de familia indoliata si ne rugam ca Domnul sa-i mangaie si sa ii binecuvateze.

Va imbratisam cu dragoste.
Groza Petru si Doina – Biserica Baptista Betania Fagaras-Romania

*****************

Iubiti frati,
Depling trecerea in vesnicie a fratelui Aurel Popescu. Totdeauna l-am simtit alaturi de mine cind am predicat cu el de fata si totdeauna l-am stiut un om care a iubit adevarul si si-a dorit constiinta curata.
Domnul sa binecuvinteze familia indoliata si sa dea mingiierea Lui. Plecarea fratelui este un motiv in plus sa ne asiguram vesnicia cu Domnul, ca sa ne putem intilni!

Cu dragoste, Viorel Candrianu.

Draga Fr. Daniel,

Deoarece nu am vreo adresa de e-mail de la familia fr. Aurel Popescu, te rog sa le transmiti din partea mea urmatoarele randuri:

“Cunoscandu-l pe fr. Aurel, prin ani, pot sa spun trei lucruri despre dansul:
L-au  caracterizat bucuria, daruirea de sine si indrazneala in care a excelat, fiind un bun exemplu pentru multi credinciosi.

Mangaierea noastra si, credem ca si a familiei, este ca fratele Aurele Popescu nu s-a uitat in viata la lucrurile care se vad, ci la cele ce nu se vad, care sunt vesnice – 2 Corinteni 4:17-18.

Fie ca mesajele scrise de fr. Aurel Popescu, transmise prin viu grai de la amvoane si traite in viata de zi cu zi, sa continue a aduce roade spre gloria Mantuitorului nostru Isus Cristos.

Cu dragoste, Iosif Sarac

*******

Vladimir Pahomi spunea…

SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI POPESCU A PLECAT UN OM MARE DINTRE NOI L-AM CUNOSCUT BINE AM FOST IMPREUNA IN COMITETUL BISERICI MIHAI BRAVU DIN BUCURESTI EU L-AM PROPUS SA FIE ORDINAT SI NU M-AM INSELAT A FACUT O LUCRARE FRUMOASA PE UNDE A UMBLAT A FOST ALATURI DE FR. TALOS VASILE PASTORUL BISERICI IN ZILE DE RESTRISTE AVEM MULTE AMINTIRI FRUMOASE PE CARE LE VOM POVESTI DINCOLO CAND NE VOM REVEDEA EU SPUN LA REVEDERE FRATE AUREL SI SA NE ASTEPTI ACOLO UNDE NU MAI E DURERE DOMNUL SA MANGAIE FAMILIA VLADIMIR PAHOMI LOS ANGELES

***********

Vladimir,

amintirile noastre despre fratele Aurel Popescu sunt deosebit de placute.  Azi, dupa ce am citit emailul tau, am multumit Domnului pentru curajul, verticalitatea, intelepciunea, determinarea, dedicarea si dragostea fratelui Aurel Popescu.  Daca ai posibiltatea, te rog sa transmiti familiei fratelui Aurel Popescu, dorinta noastra ca mangaierea Duhului Sfant sa fie cu ei in despartirea de tatal lor iubit si de prea alesul nostru frate in Hristos.  Cu dragoste sfanta, Vasile si Cornelia Talos

*******************

A trecut la Domnul, “cel mai iubit dintre vorbitori”. Nu stiu de ce nu  putem vorbi despre trecut fara sa dorim sa ne intoarcem. Amintirile raman un loc cu iarba cea mai verde, cu apele cele mai limpezi, cu bucuriile cele mai adevarate, chiar daca ni s-a spus ca aici “orice soapta s-a depozita  ca si strigat” nu mi se pare nimic mai real decat amintirea.
In vremeile ferbinti ale miscarii din ’77, la Arad Bujac intr-o predica , Iosif Taon a artat spre locul inde erau, Aurel Popescu si Paul Niculescu spunand, “tot ce am facut am facut datorita lor, ei mi-au dat curaj ei nu se tem”

In vremurile in care fr Ton era cel mai vizibil a fost un gest laudabil de a arata spre ei, pentruca multi dintre noi simteam prezenta lor foarte vie.
Spiritul ascutit, vorba din regat cu un umor  irezistibil, vorbirea din Cuvant bine articulata, smerenia si neinfricarea lui Aurel Popescu m-au cucerit. Mi se parea mereu ca este in dialog cu un personaj anonim care in imaginatia mea era lumea comunismului ateu:

“Domnilor, daca Isus Hristos este o poveste, trebuie sa recunaste-ti ca este o povestefrumaosa, si daca este o poveste, de ce nu o puneti domnilor in cartile de scoala, ca sa o citeasca copii?…  Dar voi stiti ca nu este o poveste, voi stiti ca aceasta istorie pune mana pe tine si cand te prinde nu te mai lasa pana nu te transforma” (la Sega)

Ianinte ca sa vorbeasca ne-a invatat o cantare a carei cuvinte le-am memorat cu cea mai mare viteza in viata mea, canta cu atata verva si convingere cantarea, ca ma simteam undeva pe baricada cantand un imn de biruinta:

Nu, nu suntem un vis o intamplare/ un lut de sine insusi framantat./ Ci ne-a zidit o minte creatoare/ O-ntelepciune fara de hotare/ Exista Dumnaezeu ce minunat / Niciodata nu pot canta cantarea fara sa  vad in minte, bucuresteanul  cu verva de adolescent  cu privire vioaie mereu bine dispus, asa cum continua sa fie in amintirea mea.

Era in 1978 undeva la inceputul lui Noiembrie,  am aflat ca sub presiunea regimului, fr Aurel Popescu a fost dat afara din cult. Pe 11 noiembrie trebuia sa fie nunta mea cu Liana, nu stiam cum sa imi arat simpatia fata de dansul. Am rugat un prieten din Arad sa mearga la Bucuresti si sa-i dea lui fr Popescu un plic. In plic i-am pus banii pentru biletele de avion si o invitatie la nunta. Pastorul nostru era atuncu Fr Chiu Pavel, m-am dus la dumnealui si i-am spus, la nunta noastra va vorbi Fr Popescu.

“Bine, dar tu stii ca a fost dat afara din cult.”
“Stiu, dar cred ca nu are nici o problema cultul cu nunta mea.”

Am fost de accord sa nu vorbeasca de la amvon. A vorbit despre cum se constuieste o casa. Era si inginer constructor. Masa a fost la Cantina fabricii de strungurii. A venit sa ne felicite si  mi-a spus frecandu-si mainile bucuros : “Mai sfintim si locul asta sub ochii astuia, si mi-a facut semn cu capul spre portretul tov-ului.”

C.S.Lewis spune ca : “Ne trbuie un trecut….  sa avem ceva de pus impotriva prezentului”.  Se spune ca Biserica a fost pusa la doua teste majore si continua sa fie. Testul oprimarii al prigoanei, pe care biserica l-a trecu mereu cu brio, si testul libertatii pe care biserica l-a cazut mereu.

Generatia tanara stie mai multe despre informatori decat despre eroii nostri, datorita noua care tacem si sugeram prin tacerea noastra, ca nimic nu a fost inainte si nimic nu va mai fi dupa. Sa insemneze ore cuvantul acela “se duc oamenii de bine si  nimanui nu-i pasa” ca ei se duc si nimeni nu oserva nimeni nu le simte lipsa?  Daca ar fi sa scriu un epitaf in amintire Fr Aurel Popescu care a fost pentru mine, cel mai iubit vorbitor, as scrie:

“Cu el am fost cu totii mai curajosi”

Imi a mintesc de interviul care, A.Popescu l-a dat la Europa Libera pe cand era in Italia in drum spre State, unde a fost exilat.    La incheierea interviului domnia sa a spus:

“Da fratilor noi facem politica,”politica lui Dumnezeu”.

“Omul este un animal care face politica”- zice filosoful. Este adevarat.  Dar politica cui o facem ?

Florian Guler, Troy, Mi

******************

Astazi 19 Octombrie 2010, am aflat din situl Roboam vestea trista de plecarea in vesnicie, la Domnul, a fratelui Aurel Popescu, indurerat si cu ochii in lacrimi, mi-am derulat timpul cu ani in urma cind l-am cunoscut si in timp ce citiam anuntul pe Roboam, sotia mea s-a exprimat “Il asteapta o mare rasplatire”.

L-am cunoscut pe fratele Aurel Popescu ca pe un Barnaba. Nu jignea pe nimeni dar ii ajuta pe toti, spiritual si material. Inca din Romania era cunoscut ca un evanghelist plin de curaj care cauta sa tina Cuvintul Evangheliei sus in timpuri grele in vremia comunistilor. Predica fara teama si frica alaturi de fratele Liviu Olah, fratele Pavel Nicolescu si fratele Iosif Ton.

In primavara anului 1983, cind am sosit cu familia in New York, fratele Aurel Popescu si intraga biserica pe care o pastorea ne-au asteptat la Aeroportul Kennedy. Aceiasi practica o aplica la toate familile care cereau ajutorul biserici din New York. Le cauta apartament unde sa locuiasca, le facea cumparaturi si le umplea frigiderul cu alimente, le platea chiria pentru apartment pina isi gaseau servici – toate acestea din bani proprii nu din fondul biserici. In plus mergea la biroul de social security, pentru a completa actele necesare pentru a putea lucra sau analize medicale. Ne insotea la cursuri de limba engleza la biserica Riverside in Manhattan. Facea turul orasului Manhattan. Ne indruma care magazine sunt bune ca sa ne aprovizionam cu alimente proaspete.

Ca pastor la First Romanian Baptist Church din New York, fratele Aurel Popescu a lucrat alaturi de toti frati pentru renovarea biserici interioare.

Totdeauna a incurajat si imbarbatat pe frati sa fie credinciosi, statornici si gata in orice moment pentru rapirea biserici.

Pentru romanii din New York, el a fost o bincuvuntare prin editarea lunara a revistei Lumea Cestina, care o impartia gratuit.

Pentru noi cei din biserica din New York si multi alti romani, a ramas un lucrator neobosit, inimos si iubitor, in via Domnului.

Fratele Aurel Popescu, totdeauna va ramine viu in amintirea noastra.

Dorim ca Domnul Isus Hristos sa mingie familia ce a ramas in urma.

Nadajduim ca nu va fi mult si ne vom vedea cu toti iubiti nosti in prezenta Domnului Isus unde nu ne vom mai desparti.
Maranata! Vino Doamne Isuse!

Fratele Restea (Cleveland, Ohio)

****************

Nelu Sabau spunea… Pentru unii Fratele Aurel a fost ceeace am citit mai sus,pentru multi poate nici atita,dar pentru mine ramine UNEALTA folosita de Dumnezeu ca sa intru in Imparatia lui Dumnezeu.
Copiii lui au fost fratii mei din frageda tinerete,imediaqt dupa ce m-am intors la Domnul si de aceea inima mea este alaturi de cei ramasi,rugind pe bunul Dumnezeu sa-i mingie si sa umple golul lasat.
Si nu uitati,draga familie.ca mine mai sint multi care au descoperit CERUL prin tatal vostru.Si nu mi-as dorii nimica mai mult pe aceasta lume decit sa sper sa se spuna si in urma mea ceeace se poate spune despre scumpul nostru frate AUREL POPESCU.Al doilea ca el nu este si nu cred sa mai fie.

****************************

Fr Aurel a iubit mult Biserica Baptista din Cugir , venea cu mare drag . Cand a fost ultima data l-am supus  votului Adunarii generale fara sa stie despre ce e vorba dinainte ! A aflat apoi cu lacrimi in ochi de bucurie : in unanimitate Biserica l-a votat Pastor Onorific pe viata ! Nu se asteptase ! Mie mi-a spus ca nu s-a asteptat ca un tanar pastor sa-l aprecieze asa mult si cu documentul in mana a zis ca–l pastreaza si-l va arata si altora ! ( a fost ceva ca intre doua generatii de ingineri deveniti pastori )   Il voi pastra mereu in amintire alaturi de cele doua poze facute la Bucuresti in Iuliu Valaori !  Doua lucruri mi-au ramas de la el : fermitatea si fata senina cu care predica !  Slava Domnului pt ceea ce a fost el !

Bonda Vasile

******************

Amintiri ale mele cu fratele Aurel se gasesc aici si aici

******************

Iubita familie si iubita Biserica,

Din partea bisericii Betania si a mea personal, va transmit gandurile cele mai alese impreuna cu rugaciunea ca Dumnezeul nadejdii sa va mangaie la aceasta despartire de fratele Aurel.

Fratele Aurel Popescu a fost mult pretuit de Biserica noastra si vestea plecarii dansului in vesnicie ne-a intristat inimile. Ne aducem aminte cu placere si suntem multumitori Domnului pentru acele momente cand fratele Aurel ne-a slujit prin Cuvant si ne-a intarit credinta. Credinta lui simpla, ca a unui copil si bucuria de a fi copilul lui Dumnezeu au fost molipsitoare.

Ca si slujitor al lui Dumnezeu, plang plecarea dintre noi a unui mare om al lui Dumnezeu si ma rog ca Dumnezeu sa scoata multi slujitori ca fr Aurel in generatia noastra. Odata cu plecarea dintre noi a unor barabati ca Vasile Branzei, Liviu Olah si acum Aurel Popescu, ma intreb daca generatia noastra de slujitori vor putea sa mentina standardul inalt de conduita si slujire a acestor eroi ai credintei? Am privit intotdeauna la fr Aurel cu admiratie si am fost inspirat de integritatea dansului, de credinciosia, curatia si daruirea fata de lucrarea lui Dumnezeu. Ma bucur si il slavesc pe Dumnezeu ca fratele Aurel a luptat lupta cea buna, a ramas credincios Domnului pana la capat si acum se poate bucura de cununa neprihanirii pe care o primeste de la Cel ce L-a iubit si L-a slujit toata viata lui.

Liviu Tiplea

*****************

Aurel  Popescu și-a încheiat alergarea pe acest pământ. Lungă și rodnică alergare! Fiecare dintre noi putem mărturisi ce impact a avut acest om al lui Dumnezeu asupra noastră. Îi suntem recunoscători lui Aurel și Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu că l-a ridicat în vremuri grele ca pe un om de mare curaj, care a fost întotdeauna  echilibrat de o profundă înțelepciune.

În anii 1973-1977, anii cei mai fructuosi ai colaborării noastre, a avut curajul să se ridice cu fruntea sus împotriva dictaturii comuniste, împotriva securității și chiar și împotriva conducătorilor cultici din acea vreme. Am admirat  sinceritatea lui, când mi-a mărturisit: ”Mi-e frică, sigur că mi-e frică. Dar merg înainte cu încredere în Dumnezeu!”  În anii aceia de mari tensiuni, umorul  lui  ne destindea frunțile și ne încălzea inimile.

A existat însă un alt moment istoric pe care trebuie să-l evoc aici. Aproape de sfârșitul anuluii n1981, Aurel mi-a dat telefon și mi-a spus: ”Vezi că la Radio Europa Liberă a fost numit un nou Director. Îl cheamă Vlad Georegescu, a fost lector la Universitatea din București, și acum urmează la Washington D.C.  un curs de pregătire pentru noua lui slujbă. El nu știe cine suntem noi evanghelicii. Ar trebui să te duci tu la Washington și să-i spui cine suntem. Sunt sigur că va fi interesat să ne cunoască.”  Eu aveam deja un program de 10 minute la Radio Europa Liberă și eram foarte interesat în acest radio.

I-am dat telefon lui Vlad Georgescu, a fost de acord să ne întâlnim și am avut cu el un timp neașteptat de bun. Rezultatul a fost că ne-a dat programul de 50 de minute în fiecare duminică după amiază pentru  ceea ce ei au numit ”program neoprotestant”, iar noi i-am spus ”slujba evanghelică”. Întotdeauna se menționa că este ”un program alcătuit sub conducerea pastorilor Aurel Popescu și Iosif Țon.”

Pentru anii aceia de teroare comunistă, programul acesta a fost un far luminos și dătător de speranță. Puțini  știu că programul de 50 de minute la Radio Europa Liberă  s-a datorat viziunii lui Aurel Popescu și consider că trebuie să se consemneze acest act  al lui de înțelegere și de curaj de a pătrunde acolo unde până la acea oră nimeni nu îndrăznea să viseze.

Aurel Popescu și-a pus pecetea contribuției lui rodnice peste cel puțin patruzeci de ani de istorie. Cei din familia lui, și cei ce ați fost preivilegiați să-i fiți prieteni, bucurați-vă și-I  dați slavă lui Dumnezeu pentru un astfel de om. Îi vom păstra un loc special în amintirea noastră.

Iosif Ton

********************
Aurel Popescu, vestitor al Cuvântului

Trecerea la Domnul a fratelui Aurel Popescu mi-a trezit amintiri dintre cele mai
frumoase, nu numai mie, cel mai neînsemnat dintre credincioşi, dar multor fraţi şi surori.
Azi dimineaţă Duhul lui Dumnezeu mi-a amintit de un alt episod din viaţa şi mărturia
acestui copil al lui Dumnezeu, pe care l-a folosit El şi la creşterea mea spirituală. Permiteţi-
mi, în minutele următoare, să vă relatez încă un crâmpei semnificativ.

Era în vara anului 1970. Ce bucurie mi-a prilejuit fratele Ţon, care era la studii în
Anglia, de a mă pune în legătură, începând din acel an, cu fraţi şi surori englezi, care
vizitau România. Printre primii creştini care au vizitat România, pe care m-a rugat fratele
Ţon să-i însoţesc prin ţară, au fost şi tinerele credincioase, Clare şi Fenella, două absolvente
al Universităţii din Oxford.

Eram la sfârşitul primului an de facultate la Universitatea din Iaşi. Îmi amintesc cu
plăcere de scrisoarea primită de la fratele Ţon la Iaşi, către sfârşitul anului 1969 (probabil
trimisă pe adresa fratelui Marcu la biserica baptistă), când, aflând că am intrat la
facultate, a ţinut să mă felicite şi să-mi dea câteva sfaturi binevenite.
Nu pot trece peste câteva amănunte din viaţa mea în acea perioadă. Oricât de greu
îmi este să public aceste lucruri, care vor putea fi interpretate greşit de eventualii
critici ca nepotrivite, atrăgând atenţia asupra mea, va trebui să-mi dau mărturia, redând
evenimentele aşa cum s-au petrecut. Nu am niciun merit în ele, doar lucrarea Domnului
cu mine, felul în care El m-a călăuzit. A Lui să fie slava: În ce mă priveşte, departe de mine
gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume! (Galateni 6:4).

Reiau firul povestirii azi, vineri 22 octombrie 2010, după ce ieri soţia mea
Maria m-a surprins, făcând-mi unul din cele mai frumoase daruri, cum numai ea ştie să
facă.
„Te invit la o plimbare cu maşină la munte”.
Bineînţeles că am primit cu bucurie această invitaţie, mai ales că era prima mea
ieşire de durată din anul acesta, de când mi-am pierdut piciorul. În mai puţin de
două ore, am fost pe munte, pe aşa-numita Skyline Drive, într-un parc naţional, creat la
iniţiativa preşedintelui Franklin Delano Roosevelt, în anii ’30. E o şosea care te duce
pe creasta munţilor Shenandoah, prin ţinuturi foarte pitoreşti, aproape de graniţa
cu statul West Virginia.
Ne-a dat Domnul un timp minunat, bucurându-ne de frumuseţea peisajului, de
natura pe care Dumnezeu a creat-o, de paza Sa. Un prilej de a-l slăvi pe El.
Gândul mi-a zburat în urmă cu mulţi ani, când, în România, îmi petreceam vacanţele
de vară, în compania altor tineri credincioşi, în minunaţii munţi ai României, printre
care şi Manuela, fiica cea mai mare a fratelui Aurel Popescu, împreună cu surorile ei,
Marta şi Magdalena, apoi cu Enea Mihai, care avea să devină ginerele fratelui Aurel,
căsătorindu-se cu Marta. Nu pot să-l uit nici pe Bucurel Moisescu, fratele fostului primar
al Aradului după revoluţie. Apoi pe Nelu Sabău, un frate din Sibiu, acum locuind în
aria Atlanta, Georgia. Apoi surorile Fulea şi încă mulţi alţii, unii plecaţi la Domnul, cu
care acum s-a reîntâlnit fratele Popescu, între care, pe lângă soţia sa preaiubită, sora
Valerica, plecată acasă în 2005, şi Magda, fiica fratelui Aurel şi a sorei Valerica.
Ce bun a fost şi este Dumnezeu în continuare!

Anii ’60, imediat după ce m-am întors la Dumnezeu, au fost ani binecuvântaţi,
din punct de vedere al creşterii noastre în credinţă. Dând dovadă de un spirit tineresc,
fratele Aurel, care ne însoţea în mai toate aceste drumeţii prin munţi, deşi era cu mult
mai în vârstă decât noi, participa împreună cu noi la bucuria de a fi tineri, la voioşia
noastră tinerească, luând parte la petrecerea noastră, jucând chiar „bâza” cu noi! Dar pe
lângă asta, ne era un prieten cald, apropiat, vorbindu-ne din Cuvânt ca nimeni altul şi
înălţându-şi împreună cu noi glasul în cântări duhovniceşti, de răsunau munţii patriei. Îmi
amintesc de una din cântările fratelelui Niculiţă Moldoveanu, Lăudaţi pe Domnul,
pe care o cântam pe voci, în vârf de munte.

Îmi amintesc că într-una din aceste excursii, în munţii Fărăgaş, la un moment dat, ni
s-a cam terminat merindele. Au fost delegaţi dintre noi să meargă la o stână să ne cumpere
de-ale gurii Mihai Enea şi Bucurel Moisescu, acest frate scump, plecat între timp, la
Domnul. Bucurel, care era un suflet ales, de o probitate exagerată, când Mihai se târguia cu
ciobanii, încercând să obţină aceste bucate la un preţ cât mai bun, deoarece ni se terminase
nu numai mâncarea, dar şi resursele financiare, a fost uimit de largheţea lui Buchi, care
i-a dat peste cap toate planurile lui Mihai, oferindu-le ciobanilor chiar mai mult decât
ceruseră aceştia – spre exasperarea lui Mihai.

Pe drumul de întoarcere, a motivat inimosul Bucurel că, vezi, „viaţa ciobanilor e grea,
acolo sus pe munte, noi trebuind să-i ajutăm!”
Târziu, după ce ne-am înfruptat cu toţii din mămăliga şi caşul ciobanilor, Mihai ne-a
dezvăluit că, la plecarea din tabăra noastră, băieţii au luat, la repezeală, vreo după ştergare
ale fetelor, care s-au dovedit ulterior a fi de picioare, în care băieţii au învelit mămăliga
aburindă – bineînţeles că asta nu a avut niciun efect asupra noastră, lihniţi de foame
cum eram, mai ales că Mihai ne-a dezvăluit acest amănunt după ce toată lumea se
săturase!

Tot în această excursie prin Făgăraş am avut o altă aventură. Un lucrător de la ocolul
silvic ne-a venit în ajutor, împuşcându-ne o căprioară, sacrilegiu pentru care Marta nu
ne-a iertat cu una cu două. S-a retras pentru multă vreme într-o poiană, compunând
câteva versuri de jale în amintirea nevinovatei ciute, din care aveam să ne ospătăm la
Sibiu, eu fiind desemnat să port căprioara pe umeri – dacă n-aş mai avea poza, alb şi
negru, care să dovedească dincolo de amintiri, că într-adevăr, evenimentul a fost real,
aş zice că a fost un vis, da, frumos, dar numai vis! Tinereţe fără bătrâneţe, de asta ne-a făcut
parte scumpul nostru Mântuitor. Da, aici pe pământ toate trec, inclusiv sănătatea
noastră. Însă în acea patrie, în care acum a ajuns preaiubitul nostru frate mai mare,
Aurel Popescu, nu vom mai cunoaşte niciunul din lucrurile de aici de jos, care ne
întristau. „Dar, după cum este scris: «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a
auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu
pentru cei ce-L iubesc.»” (1 Corinteni 2:9), unde fratele Aurel s-a alăturat soţiei
sale, fiicei şi altor mulţi credincioşi, printre care şi tatăl meu şi, unde, dacă nu va veni,
între timp, Domnul să ne răpească, vom ajunge şi noi.

Am pomenit mai înainte de două credincioase pe care am avut prilejul să le
însoţesc prin ţară. În Bucureşti, către sfârşitul călătoriei noastre maşina englezoaicelor
înghiţise atât praf, încât aproape că nu mai mergea deloc. Nicio problemă,
fratele Aurel, care pe atunci lucra într-un post de mare răspundere, pare-mi-se consilier
al primarului capitalei, ne-a venit în ajutor, ducându-ne la atelierul Ciclop din capitală,
situat pe bulevardul Magheru, lângă hotel Ambasador. După vreo oră, maşina mergea
din nou ca nouă. Şi apoi, fratele Popescu ne-a luat să ne arate capitala, făcându-ne un tur
cum numai dânsul se pricepea să ne facă.

Întorşi acasă la dânsul, fratele Aurel ne-a făcut un alt tur, de data aceasta prin Biblie,
mai ales în Noul Testament. Surorilor Clare şi Fenella le-a prins bine, mai ales Fenellei,
care se întorsese la Domnul în cursul acelei călătorii prin România, dar şi mie, ce mă
întorsesem la Domnul doar de cinci ani. Nimeni nu-mi spusese despre fericita nădejde
a credinciosului (Tit 2:13), până când fratele Aurel ne-a prezentat această învăţătură scumpă din Cuvânt. Redau mai jos, în partea ultimă a acestui episod, învăţătura, ce-i era
dragă şi neuitatului pastor Marcu Nichifor, despre care se spune că, odată la Braşov, pe
când predica despre Răpirea tuturor credincioşilor, din sală, a fost oprit de unul din
păstorii de la amvon, care i-a spus: „Frate Marcu, aceasta nu face parte din doctrina
oficială a bisericii baptiste române”.

Slavă Domnului că asta nu l-a împiedicat pe fratele Marcu să expună clar acest subiect
binecuvântat, ce imprimă atât mângâiere şi bucurie credincioşilor, pe măsură ce întunericul acestei lumi tot mai gros.

Fratele Aurel Popescu a fost primul care mi-a deschis ochii cu privire la acest adevăr
minunat al Răpirii. În rândurile ce urmează am redat din
cărţile lui M.R. DeHaan, ce mi-a făcut Dumnezeu harul să le traduc, cu ajutorul
vostru, dragi fraţi şi surori, anul acesta, după ce-am revenit acasă de la spitalul Mary
Washington, din Fredericksburg, Virginia:

„Nu este sfârşitul lumii. Aceasta nu trebuie confundată cu „sfârşitul
lumii”. Sfârşitul „veacului” şi sfârşitul „lumii” sunt două evenimente complet diferite,
despărţite între ele de o perioadă îndelungată de timp. Sfârşitul lumii nu va avea
loc decât la cel puţin o mie de ani după actuala perioadă de timp la care Se referă
Domnul Isus Cristos în pasajul de faţă.

Sfârşitul „veacului” va veni când Domnul nostru Se va întoarce să-Şi ia Biserica. După
scurta perioadă a Tribulaţiei, El va curăţi pământul şi-i va judeca pe vrăjmaşii Săi.
Apoi Domnul nostru Îşi va întemeia împărăţia Sa mesianică, de o mie de ani, pe
pământ. După aceea, la sfârşitul celor o mie de ani, Satan va lansa ultima sa răzvrătire,
urmând să fie distrus imediat împreună cu adepţii săi, de un foc care se va pogorî din
cer. Atunci va veni „sfârşitul lumii”, aşa cum este descris la 2 Petru 3:12. Domnul va crea
un cer nou şi un pământ nou „în care locuieşte neprihănirea” (2 Petru 3:13).
Prin urmare, sfârşitul veacului (epocii) poate avea loc în orice timp când va veni
Domnul Isus din nou. Pe de altă parte, sfârşitul lumii nu va avea loc decât după Mileniu
(mia de ani), la sfârşitul timpului şi la începutul eternităţii. Nu vei putea înţelege profeţiile
ori semnele revenirii lui Cristos, dacă nu vei fi în stare să faci distincţie între aceste
două evenimente… „sfârşitul veacului” şi „sfârşitul lumii” (Semnele vremurilor, de
M.R. DeHaan, pg. 29-130).
Permiteţi-mi să dau încă două citate din acelaşi autor:
Cele două aspecte ale venirii lui Cristos

Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble
gol şi să i se vadă ruşinea (Apocalipsa 16:15).
Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile
pământului se vor boci din pricina Lui (Apocalipsa 1:7).

Ambele pasaje citate se referă la revenirea Domnului Isus Cristos, dar într-unul din ele
venirea Sa e descrisă ca fiind secretă şi bruscă, asemenea unui hoţ care vine la miezul nopţii, nefiind observat decât de cei pentru care a venit. Apoi el dispare îndată, înaintea ca
restul oamenilor să observe că a venit. Domnul spune: ,,Iată, Eu vin ca un hoţ…” În
celălalt eveniment, El e descris ca venind în mod public. ,,Iată, El vine pe nori. Şi orice
ochi Îl va vedea”. Ambele texte se referă la a doua venire a lui Cristos, dar sunt cuprinse
aici două etape distincte ale venirii Sale. Toţi creştinii cred în a doua venire a lui Isus. A
respinge venirea Lui înseamnă a respinge Cuvântul Lui şi mărturia pe care ne-a dat-o
Dumnezeu cu privire la Fiul Său. Mărturia aceasta priveşte atât cea de-a doua Sa venire,
cât şi cea dintâi, pe care n-o mai poate tăgădui nimeni.

Nu toţi creştinii sunt însă de acord cu privire la chestiunile de amănunt ale revenirii
Sale. Sunt unii care cred că lumea va deveni tot mai bună, până când, datorită influenţei
exercitate de Evanghelie, educaţie, o mai bună înţelegere între naţiuni, invenţii, ştiinţă,
legislaţie şi reforme, lumea va înceta să se mai lupte şi să se mai războiască, făcând loc
apariţiei unei epoci de aur a păcii. După această epocă de aur a păcii, Domnul Se va
întoarce să judece lumea. Cei care cred lucrul acesta se numesc postmilenişti, fiindcă ei
amână venirea Domnului până după Mileniu (sau ,,mia de ani”).
Mai sunt şi aceia care neagă faptul că va exista un Mileniu. Ei susţin că lumea va
merge din rău în mai rău, până la sfârşitul vremii. Apoi va veni Domnul, să judece
pământul şi să înceapă veşnicia. Aceştia se numesc amilenişti, adică cei care nu admit
niciun mileniu. În sfârşit, sunt cei care tălmăcesc Biblia în sens literal, aşa cum a fost
ea scrisă. Ei afirmă că Domnul va veni şi că venirea Sa poate avea loc în orice clipă. În
convingerea lor, Biblia ne învaţă că lumea va deveni tot mai rea spre sfârşitul epocii actuale
şi că Biserica se va răci şi va aluneca în apostazie, iar războaiele se vor înmulţi, ura
şi răutatea vor atinge culmea şi apoi, când totul va fi învăluit în lume de întuneric şi
groază:

…Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu
Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii care vom fi rămas vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul (1 Tes. 4:16- 17).
Numim acest eveniment Răpirea Bisericii, care înseamnă venirea secretă şi neaşteptată
a lui Cristos pentru ai Săi. Imediat după Răpirea Bisericii se va descoperi Anti-cristul
şi va începe vremea celei mai mari dureri şi suferinţe pentru lume, când, timp de şapte
ani, va fi Marea Strâmtorare – o perioadă de timp în care lumea va trece prin cea mai cumplită suferinţă, cele mai mari lupte, vărsări de sânge şi prăpăd din toată istoria ei. Atât de groaznic va fi măcelul încât, dacă nu ar fi scurtate zilele acelea, nicio făptură omenească nu ar scăpa. În timpul acestei perioade de tribulaţie pe pământ, Biserica va fi cu Domnul în
văzduh. Apoi, la sfârşitul acestei perioade scurte dar crâncene de suferinţă, Domnul va
veni din nou, în mod public, pe norii cerului, împreună cu Biserica Lui slăvită, care a fost
răpită înainte de tribulaţie. Atunci El va fi proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi cei care vor fi crezut (1 Tes. 1:10), sfinţi care vor fi alături de El şi pe care lumea îi va vedea şi îi va recunoaşte, ca fiind credincioşii alături de care au trăit până la Răpire, cei de care şi-au bătut joc de atâtea ori, dar care au dispărut la Răpire şi, spre uimirea lor, acum sunt împreună cu Domnul şi asemenea Lui. Domnul va coborî împreună cu Biserica până pe Muntele Măslinilor, de pe care S-a înălţat la cer – la prima Sa venire – şi, la atingerea atotputernicelor Sale picioare, muntele se va despica în două, formând o vale de la răsărit la apus, de la Marea Mediterană până la Marea Moartă, prin care vor năvăli apele Mării Mediterane. Se va forma astfel un golf pe malurile căruia se va afla Ierusalimul – cel mai mare oraş din lume.

Atunci Domnul va nimici pe duşmanii Lui şi pe duşmanii lui Israel. El Îşi va întemeia
Împărăţia pe tronul lui David şi va domni asupra pământului o mie de ani binecuvântaţi.
Cei care sunt de acord şi cred în această desfăşurare a evenimentelor se numesc premilenişti, deoarece ei cred în Cuvântul lui Dumnezeu, care spune că Cristos va veni din
nou să-Şi întemeieze Împărăţia înainte de Mileniu. După trecerea celor o mie de ani
binecuvântaţi pe pământ, va veni sfârşitul lumii, când Dumnezeu va sta pe Marele Tron
Alb şi morţii răi vor fi judecaţi şi aruncaţi în iazul cu foc. Răscumpăraţii Săi vor trăi cu El
pe vecie, într-un cer şi un pământ reînnoite şi reîntinerite, în care nu va mai fi nici durere,
nici întristare, nici moarte, ci numai pace veşnică, mulţumire şi binecuvântare desăvârşită,
când noi vom fi reuniţi pe veci cu preaiubiţii noştri şi cu Domnul Isus Cristos (A doua
venire a lui Cristos, de M.R. DeHaan, pg. 11-12).

Biserica, o taină!
Prima taină pe care am studiat-o a fost taina respingerii lui Israel şi a „amânării
Împărăţiei pe pământ”. Apoi am studiat taina trupului lui Cristos. Acest trup al lui
Cristos, care se alcătuieşte în prezent prin lucrarea de slujire şi vestire a Duhului Sfânt,
se va împlini într-o zi şi atunci Biserica va deveni Mireasa lui Cristos. Ea va fi răpită
când Se va întoarce Isus în văzduh, ca să-i trezească pe toţi sfinţii morţi şi să-i schimbe
pe toţi credincioşii vii şi s-o scoată din lume înainte de a se dezvălui pe pământ taina
fărădelegii, în persoana Supraomului Păcatului, adică Anticrist. Noul Testament
are multe de spus despre această „răpire” a Bisericii de la sfârşitul actualei perioade a
Harului, în vreme ce ea nu a fost niciodată clar revelată în Vechiul Testament. De aceea
se numeşte o „taină”, şi aşa se exprimă Pavel: Iată, vă spun o taină”.

Iminentul eveniment
Într-o bună zi, Domnul Isus Cristos, Cel care S-a născut într-o iesle la Betleem, Se va
întoarce să-Şi ia Biserica. Acelaşi Isus care a cutreierat drumurile prăfuite ale Palestinei,
vindecând bolnavii, înviind morţii şi scoţând afară dracii, Se va întoarce iarăşi ca să-i
învie pe toţi morţii credincioşi şi să vindece pe cei cu inima frântă şi să-l arunce pe arhidemonul diavolilor, pe Satan, în groapa fără fund. Nu există nicio umbră de îndoială asupra acestui eveniment în învăţătura Scripturilor, dar ordinea evenimentelor era
o taină. A doua venire a lui Cristos în slavă era cunoscută credincioşilor şi proorocilor
Vechiului Testament, căci proorociile sunt pline de descrieri ale venirii Domnului în
slavă ca să-Şi întemeieze împărăţia; dar proorocii nu ştiau nimic despre cele două aspecte
ale venirii Sale, adică faptul că va veni prima dată pentru Biserica Sa, ca s-o scoată
din lumea aceasta înainte de Marea Strâmtorare, iar apoi va veni împreună cu Biserica Sa, ca să domnească pe pământ.

Prima fază a venirii Sale, pe care o numim răpirea, este o taină şi la asta se referă Pavel
când zice: „Iată, vă spun o taină”.

Morţii în Cristos vor învia primii
Scriptura ne dă detaliile şi ordinea acestei fericite nădejdi. Mai întâi, Domnul va coborî
din cer cu un strigăt, însoţit de arhanghel şi de oştile sale; trâmbiţa va suna şi toţi morţii
în Cristos vor învia. Simultan şi în mod instantaneu, toţi credincioşii care vor fi în
viaţă în acel moment vor fi schimbaţi şi vor primi trupuri slăvite, pentru a se alătura
sfinţilor înviaţi.

Pasajul clasic care se ocupă de acest adevăr este 1 Tesaloniceni 4:13-18:
Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămânea
până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu
un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi
întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii care vom fi rămas vom fi răpiţi toţi
împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna
cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte (1 Tesaloniceni 4:13-18).
Negreşit, acest pasaj nu mai are nevoie să i se facă nicio expunere. Este atât de clar şi de
precis, încât până şi un copil poate să-l înţeleagă.

Tot ce trebuie să faci cu un astfel de text este să-l crezi.
Un prieten îmi spunea cu câtva timp în urmă, când i-am citit acest pasaj, „Bine, doctore,
dar ce înseamnă asta?” Şi eu i-am răspuns: Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui
arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în
Cristos. Apoi, noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să
întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

„Asta înseamnă”, i-am răspuns eu, dar el a insistat: ,,Mă rog, aşa spune acolo, dar care
este interpretarea?”
„Aaa, acum înţeleg unde vrei să ajungi”, i-am răspuns. „Vrei explicaţia teologică a
pasajului. Ei bine, iat-o: Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi
în Cristos. Apoi, noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul”.

Da, fratele meu, n-ai ce să explici sau să expui asupra acestui pasaj. Prin el se înţelege
exact ceea ce se spune: Domnul vine iarăşi. Este făgăduinţa pe care ne-a lăsat-o El:
Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În
casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi (Ioan 14:1-3; op. cit., pag 88-90).

Maranatha, vino Doamne Isuse!

Categories: Amintiri