Fratele Aurel Popescu, predicator baptist, lider de opinie, luptator impotriva comunismului si om de o mare noblete si sensibilitate spirituala a trecut la cele vesnice.
Ultimii ani si i-a petrecut alaturi de familie in Portland, Oregon. Ultimele doua nopti a fost “pe plecate”. L-a vegheat Andrei, fiul lui. A murit spre marti, 19 Octombrie 2010, cu o mana in mana lui Andrei si cu cealalta in mana unuia dintre nepoti.
Amanunte despre programarea inmormantarii gasiti aici
Categories: Articole de interes general
Barzilaiendan 
In Memoria – fratelui Aurel Popescu
In ziua de 19 Octombrie 2010, am aflat din situl Roboam vestea trista de plecarea in vesnicie, la Domnul, a fratelui Aurel Popescu, indurerat si cu ochii in lacrimi, mi-am derulat timpul cu ani in urma cind l-am cunoscut si in timp ce citiam anuntul pe Roboam, sotia mea s-a exprimat “Il asteapta o mare rasplatire”.
L-am cunoscut pe fratele Aurel Popescu ca pe un Barnaba. Nu jignea pe nimeni dar ii ajuta pe toti, spiritual si material. Inca din Romania era cunoscut ca un evanghelist plin de curaj care cauta sa tina Cuvintul Evangheliei sus in timpuri grele in vremia comunistilor. Predica fara teama si frica alaturi de fratele Liviu Olah, fratele Pavel Nicolescu si fratele Iosif Ton.
In primavara anului 1983, cind am sosit cu familia in New York, fratele Aurel Popescu si intraga biserica pe care o pastorea ne-au asteptat la Aeroportul Kennedy. Aceiasi practica o aplica la toate familile care cereau ajutorul biserici din New York. Le cauta apartament unde sa locuiasca, le facea cumparaturi si le umplea frigiderul cu alimente, le platea chiria pentru apartment pina isi gaseau servici – toate acestea din bani proprii nu din fondul biserici. In plus mergea la biroul de social security, pentru a completa actele necesare pentru a putea lucra sau analize medicale. Ne insotea la cursuri de limba engleza la biserica Riverside in Manhattan. Facea turul orasului Manhattan. Ne indruma care magazine sunt bune ca sa ne aprovizionam cu alimente proaspete.
Ca pastor la First Romanian Baptist Church din New York, fratele Aurel Popescu a lucrat alaturi de toti frati pentru renovarea biserici interioare.
Totdeauna a incurajat si imbarbatat pe frati sa fie credinciosi, statornici si gata in orice moment pentru rapirea biserici.
Pentru romanii din New York, el a fost o bincuvuntare prin editarea lunara a revistei Lumea Cestina, care o impartia gratuit.
Pentru noi cei din biserica din New York si multi alti romani, a ramas un lucrator neobosit, inimos si iubitor, in via Domnului.
Fratele Aurel Popescu, totdeauna va ramine viu in amintirea noastra.
Dorim ca Domnul Isus Hristos sa mingie familia ce a ramas in urma.
Nadajduim ca nu va fi mult si ne vom vedea cu toti iubiti nosti in prezenta Domnului Isus unde nu ne vom mai desparti.
Maranata! Vino Doamne Isuse!
Matei Restea (Cleveland, Ohio)
Cand vitejii ne pleacă acasă
Am cunoscut pe fratele Aurel Popescu în anii copilăriei. Eram un tinerel din biserica din Constanța când cu raritate fratele Aurel primea permisiunea să predice la amvonul bisericii, securitatea fiind continu pe urmele dansului. Spiritul aniticomunist era cunoscut, și mesajul libertății religioase erau pe buzele lui, astfel că cu mare greutate mai putea să ia cuvântul sau să fie chemat la amvon. Însă bucuria mai mare era în casa fratelui Culea Ion (fratele bunicului meu Dumitru Stefan), unde fratele Aurel era bine primit, și unde un grup de frați se adunau clandestine să se bucure în Cristos. Vizitele la Constanța erau la grup, unde fratele Aurel se simțea ca acasă.
Părinții mei așa l-au cunoscut, pe genunchi la rugăciune și cântând cântările fratelui Moldovanu. Lacrimile prezenței lui Cristos în acest grup unea pe frații la părtășie și la o unitate de spirit. Ingineri, oameni culți și simpli adunați în numele lui Cristos producea prezența Duhului și a Cerului. Nu era o bucurie mai mare decît aceea de a fi la părtășie, unde orele treceau ca minutele. Adeseori grupul era prea mare să poată fi găzduit, astfel că cei care aveau case mai mari cu camere mai multe găzduiau aceste treziri spirituale. În case erau frații, pe când pe afară erau microfoanele și înregistrările securității. În ciuda tuturor lucrurilor, fratele Aurel nu îi era frică să vină la Constanța și să se bucure cu acest grup de dezidenți, urmăriți și ei de securitate.
Pe lângă fratele Aurel mai era și prezența fratelui Moldoveanu, care aducea o bucurie deosebită. Cântările dânsului nu mai aveau nevoie de caiete, toți cunoșteau cîntările pe dinafară, ridicând mâinile spre cer, în bucuria prezenței Duhului și a Cristosului în mijlocul lor. Anii șaptezeci au fost ani deosebiți pentru Constanța și vizetelor primite din partea fratelui Aurel și a altor viteji ai Domnului.
Mai tărziu am ajuns să-l revăd pe fratele Aurel în biserica din New York, unde mi-a fost păstor până a plecat la Portland, Oregon. Eram dirijorul orchestrei și a corului când fratele Aurel păstorea cu destoinicie turma Bisericii Române Baptiste nr. 1 din New York. Aici am ajuns să-l cunosc mai bine pe fratele si familia dânsului. Împreună cu frații mei (Sorin și Lauro) și copii fratelui Aurel (Andrei și Alecu) formasem o formație cu care cântam în biserică. Fratele era mai ”progresive” ca alții în muzică, care erau împotriva chitărilor electrice și a bateriei. Nici noi nu eram eccentrici, însă cu bun simț alegeam cântări care se putea cînta și puteau să fie folosite în contextul adunării. Adese ori fratele Aurel cobora din apartamentul bisericii să ne mai dea cîte un sfat, el însuși fiind un violonist destoi.
Binecuvântarea lui Priscilla (fata mai mare) a fost oficiată în biserica română din New York de către fratele Aurel. Tot în aceată biserică am cunoscut și pe Ana (fata fratelui Aurel) și ginerele Mihai Oară. Nu pot uita deasemenea de talentul fetei mai mici Lia, care acompania biserica la pian. Amintirile cele mai plăcute în mijlocul frățietății New York-lui au fost și rămân în timpurile prezenței fratelui Aurel ca pastor al bisericii. Plecare dânsului a adus tristețe multora dintre noi. Distanțele ne-au despărțit, în timp ce veșnicia ne-a apropiat.
Plecarea la veșnicie este o tristețe a despărțirii, însă nu poate înlocui bucuria cerului și a prezenței fratelui Aurel în fața Cristosului vieților noastre. Cu lacrimi pe ochi ne aducem aminte de acest viteaz la Domnului care a fost gata să-și jertfească viața pentru alții și pentru Cristosul vieții lui. Prin suferință și prigoană fratele Aurel a ajuns în fața veșniciei, lăsând în urmă exemplu unui erou, așa cum și alții l-au lăsat la rândul lor.
Domnul să binecuvinteze familia iubită în Cristos! Cu toată fragostea!
Caius ben-Obeada
Domnul să mângâie familia îndoliată şi să binecuvinteze mărturia fratelui Aurel în generaţia de acum şi cele care urmează!
Am anunţat şi eu plecarea fratelui la Domnul, pe http://emyradut.blogspot.com/2010/10/fratele-aurel-popescu-plecat-la-domnul.html
Cu adânc respect pentru fratele Aurel,
Bogdan Emanuel Răduţ