Pe atunci erau amândoi în tinerețea robostă a vârstei și a lucrării.  Marcu Nichifor a venit în vizită la Sibiu. A ajuns la biserică după ce începuse serviciul divin și s-a așezat pe prima bancă. Mircu Cocar a venit lângă el. Părea puțin supărat și mai reținut ca deobicei:

„Marcule, am auzit că m-ai vorbit de rău pe la … “ (locul și persoana nu mai au nici o impoprtanță azi). Se gândea că acum nu se pot urca împreună la amvon, până ce nu se rezolvă …

Marcu a răspuns însă repede și cu un oftat sincer: „Așa este, bre. M-a ispitit Satana și am căzut. Iartă-mă, te rog.“

Mircu l-a privit cu drag, a zâmbit și i-a spus: „Bine. De unde este textul din care predici azi, ca să-l citesc eu?“

… Veți spune că erau tineri pe atunci și mici în ochii lor. Vă voi răspunde că erau „mari“ în spiritualitatea lor înaltă. Așa i-am cunoscut și eu mulți ani mai târziu, când mă miram și nu găseam secretul destoiniciei lor. Mari, transparenți și foarte îndrăgostiți de pocăință.

Categories: Amintiri