Pentru prima data dupa doi ani de actvitatate intensa avem o saptamana de concediu.

La terminarea Congresului RBA de la Phoenix, asa cum ne-am propus, Daniela si cu mine am plecat spre canionul Colorado, impreuna cu familia fetei noastre Sarah, cu familia lui Nelu Cintean si cu familia cuscrilor lor. Imensitatea panoramei ne-a facut inca o data sa ne simtim mici si neinsemnati in schema uriasa a universului. A fost bine ca purtam inca amprenta spiritualitatii din atmosfera partasiei copiilor lui Dumnezeu de la Congres. Am reusit astfel sa ne simtim importanti in ochii Celui care a biruit ca sa ne dovedeasca cat de mult ne iubeste. (cititi impresii aici)

Dupa vizita la Canion ne-am despartit de ceilalti si am mers la Flagstaf, unul din orasele in care m-as retrage la pensie „maine“. O bijuterie de cetate universitara aflata la poalele unor munti cu crestele inzapezite cateva luni pe an (asta in Arizona!).

A doua zi am plecat mai departe spre Pinetop, o statiune de odihna aflata la aproape 8ooo de picioare inaltime (aproximativ 2000 m). De la cele 112 grade de la Phoenix la cele 45 de grade noaptea la Pinetop (aproximativ 40 Celsius si, respectiv,10 Celsius) schimbarea a fost spectaculoasa si binefacatoare.

Pentru un seminarist care a avut de doua ori nota sapte la purtare, promovarea mea ca presedinte RBA in prezenta fratelui Vasile Talpos, fost diriginte, si a lui Otniel Bunaciu, fiul fostului meu director si actualul presedinte al Uniunii Baptistilor din Romania, a fost … interesanta intr-un fel. Mi-am adus aminte de reactia lui Richard Wurmbrand cand i-am dus vestea ca Danut Manastireanu a hotarat sa puna numele dansului unui colegiu infiintat in Iasi:

“Este un gest riscant si indraznet, a spus nenea Richard. Nici macar nu m-au consultat. Ar fi fost bine ca inainte sa dea numele meu unui institutii de invatamant sa ma intrebe si pe mine, sa-mi ceara macar carnetul de note. Stiu ei ce note am avut eu la purtare?” …

Am ras impreuna cu fratele Talpos. Am reinoit prietenia cu Otniel, tanarul care ne dadea mingea inapoi dupa ce tatal lui ne-o confisca atunci cand partidele aprinse de fotbal din curte o aruncau direct pe fereastra dansului. Vorba lui Otniel: „E bine ca suntem doi bucuresteni in multimea aceasta de ardeleni“. Am hotarat sa stam unul langa celalalt. Aveam sa aflu mai tarziu ca si noul presedinte al Asociatiei tineretului din RBA este tot bucurestean, cu parintii plecati din biserica pastorita de fratele Bunaciu.

Intre brazi inalti si binemirositori, printre veverite, ciocanitori, ciori, vulturi, soimi si tot felul de alte vietuitoare de munte,  ne decompensam dupa tensiunile adunate printre oameni. Am pus mintea si inima in „neutral“ si ne petrecem timpul dormind, citind, plimbandu-ne si discutand in liniste cu Dumnezeu.

Multa pace tuturor.

Categories: Amintiri