Pe Blogul lui Marius Cruceru se poarta un dialog dureros: (aici).

Iată reactia mea (o asteptam pe a voastra):

Draga Marius
Sunt departe de Rmania si nu stiu ce se intampla in bisericile de acolo. As vrea totusi sa spun cateva lucruri despre acest subiect controversat: pastorii si rolul lor in bisericile crestine de azi.

1. Identificarea metaforei:

In contextul unie societăți agricole, Dumezeu a ales sa foloseasca metafora „turmă – păstor“ pentru a vorbi despre „popor-conducatori“ .

a. Acesasta este valabil in dialogurile despre Israel, unde preoții, profeții și împărații erau încadrați în categoria păstorilor (despre care Dumezeu are de obicei cuvinte de nemulțumire):
Preoţii n’au întrebat: ,Unde este Domnul?` Păzitorii Legii nu M’au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, proorocii au proorocit prin Baal, şi au alergat după cei ce nu sînt de niciun ajutor.` (ieremia 10:2)
Păstorii s’au prostit, n’au căutat pe Domnul; pentru aceea n’au propăşit, şi li se risipesc toate turmele. (Ieremia 10:21)

,,Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentrucă oile Mele au ajuns de jaf şi sînt prada tuturor fiarelor cîmpului, din lipsă de păstor, pentrucă păstorii Mei n’au nicio grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau oile Mele` (Ezec. 34:8)

b. Aceasta este la fel de valabil în profețiile despre alte popoare:

„În timp ce păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, şi viţeii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munţi, şi nimeni nu-l mai strînge.“ (Naum 3:18).

2. Perpetuarea metaforei în Noul Testament:

Nu trebuie sa spun decât că terminologia NT este la fel de „metaforică“ și „inclusivă“ ca și în VT. Numirea de „păstor“ este sinonimă cu „presbiteri“ și „episcopi“, incluzând pluralitatea tuturor celor ce se ocupă de îngrijirea, păzirea, călăuzire, învățarea și propășirea celor dintr-o biserică locală.

Tit a fost lăsat în Creta să rânduiască „presbiteri în fiecare cetate“, iar din Milet, Pavel a chemat „pe presbiterii Bisericii din Efes“ (Fapte 20:17).

Petru, chiar dacă este un „apostol“ se așează cu bucurie în categoria acestor „păstori-ăresbitero-episcopi“Ș

„Sfatuiesc pe presbiterii (Sau: batran.) dintre voi, eu, care sunt un presbiter (Sau: batran.) ca si ei, un martur al patimilor lui Hristos, si partas al slavei care va fi descoperita: Pastoriti turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastra, nu de sila, ci de buna voie, dupa voia lui Dumnezeu; nu pentru un castig marsav, ci cu lepadare de sine. Nu ca si cum ati stapani peste cei ce v’au cazut la imparteala, ci facandu-va pilde turmei. Si cand Se va arata Pastorul cel mare, veti capata cununa, care nu se poate vesteji, a slave“(1 Petru 5:1-4)

3. Aplicarea metaforei la discuția de pe blog:

Păstorirea ar trebui înșeleasă și azi ca un effort de echipă. La fel a fost ți în Faptele Apostolilor. Cineva spunea intr-un comentariu ca este membru într-o biserică de peste 2500 de membrii și se plângea că nu are un contact personal cu păstorul. Dacă socotim că un an are numai 365 de zile … și păstorul ar face câte o vizită pe zi …

În Ierusalim s-au convertit câteva mii de oameni în timp relativ scurt. Ei frângeau pâinea „în fiecare zi acasă“ (Fapte 2:41, 46) și erau nelipsiți la Templu. Cei 12 apostoli n-au avut nici o șansă să dea ei înșiși Cina în fiecare familie a Bisericii de atunci! Sunt sigur că nimeni nu le-ar fi cerut (pretins) așa ceva.

In ce priveste asteptarea membrilor „la birou“ …iată experiența mea. Am fost o vreme in mecanismul unei biserici de peste 8.000 de membrii (John MacArthur). Aveau 43 de păstori și 280 de diaconi-responsabili de grupe pe cartier. Cu toate acestea, în fiecare zi de luni, doi sau trei faceau de serviciu la birou pentru cazurile de urgență. Era o rânduială născută din necesitatea obiectivă. Am găsit-o foarte bună și necesară.

In ce privește idealizare păstorilor „de altădată“ din România, eu, ca fiu de păstor, zic să o lăsăm mai moale … Au existat aceleași probleme ca și astăzi.

4. Actualizarea metaforei la realitațile contemporane

În societatea citadină industrializată și post industrială, metafora biblică trebuie contextualizată la nivelul „telefonului“ strict obligatoriu înainte de fiecare vizită, la distanțele dintre locuințele celor din biserica respectivă și la realitațile unui program de lucru de opt ore (uneori 10 și chiar 11 ore).

Știu că metafora a fost instituționalizată la baptiștii români în contextul unui cult și a unei culturi denominaționale (în cadrul unui anumit Statut și a unei anumite grile de salarizare). Totuși, discuțiile vor fi sterile și nedrepte dacă nu ne întoarcem la realitațile și la terminologia VT și NT. Sunt sigur că Dumezeu are (în fiecare biserică locală) mult mai mulți „presbiteri-episcopi-păstori“ decât numărul celor care slujesc în virtutea unei diplome! Toți aceștia slujesc mișcați sub călăuzirea Duhului Sfânt, împlinind alături de slujitorii „oficiali“ tot ce este necesar pentru „îngrijirea, păzirea, călăuzire, învățarea și propășirea celor dintr-o biserică locală“. Nu trebuie să lăsăm totul în seama celor cu salar și nu trebuie să-i lăsăm pe cei cu salar să-i înlocuiască în slujire pe toți cei ce au daruri specifice pentru slujire:

„Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s’o facă cu bucurie“ (Romani 12:6-8).

Nu există nimeni care să aibă el singur toate aceste daruri! Păstorul titular nu trebuie să le facă pe toate, ci să-I facă pe toți să le facă pe toate, conform pricipiului „omul potrivit la locul potrivit“.

Responsabilitatea prioritară a unui păstor este să instaureze și să întrețină sentimentul „comunitar“, acel „oneanothering“ întâlnit peste tot în NT, în care TOȚI creștinii „veghează unii asupra altora, își poartă sarcinile unii altora, sunt primitori de oaspeți, fără cârtire, simt unii cu alții, ajută pe sfinți când sunt în nevoie, etc.“

Intr-un sens istoric, discutia aceasta sta intre doua afirmatii de eclesiologie:

Prima: „Biserica in episcop sta“

A doua: „Biserica locala, ca oglindire a Bisericii vesnice, are in sine tot ce-i trebuie pentru a functiona“

Amandoua sunt doctrine … ortodoxe. Neoprotstantii au negat-o pe prima si au pastrat-o pe cea de a doua, desi pe alocuri unii se mai comporta ca „sefi de unitate“.

Practic, pe teren, aceasta inseamna ca oriunde exista o biserica locala, Duhul Sfant DA TOT CE ESTE NECESAR PRIN DARURILE SALE pentri o functionare buna.

Si mai practic, oriunde exista o biserica locala trebuie sa predice si altii decat pastorul, trebuie ca si altii sa se ocupe de desfasurarea programului de inchinare, trebuie sa fie altcineva care sa se ocupe de evanghelizare, trebuie sa fie unul sau doi „gospodari“ care sa se ocupe de diaconeia materiala, trebuie sa fie si altii care sa se ocupe de noii veniti, si altii care sa faca vizite, etc.

Si eu ma bucur de prezenta unor oameni minunati in biserica de aici. Fara ei, as fi ciung, orb si schiop.

Oricât ar pare de simplist, un păstor nu-și „zidește“ biserica. Este Biserica lui Christos și numai El o zidește. Este prerogativul Lui:

„Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui“ (Matei 16:18).

Asta explică de ce mai există încă Biserica pe pământ. Dacă ar fi lăsat zidirea în seama noastră, biserica ar fi încetat de mult să existe!
Christos Își zidește Biserica prin noi, printre noi și nu de puține ori, împotriva noastră …

Liniștea noastră este ancorată în lucrarea Lui, nu în lucrarea noastră:

„Sînt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Isus Hristos“ (Filip. 1:6).

Vasile Branzei, tatăl meu, obișnuia să spună: „După cum Moise n-a vrut să lase în Egipt nici o unghie (Exod 10:26), nici un singur mântuit din planul lui Dumezeu nu va rămânea în lumea aceasta“ (stiu că suna cam calvinist).
Lucrarea Lui nu exclude responsabilitatea noastră, dar ne aduce cu picioarele pe pământ când ne evaluăm importamța.

În pra multe locuri, credincioșii l-au înălțat pe păstor pe un postament prea înalt și l-au plătit doar ca să-și scuze și să-și ascundă lipsa lor de activitate, apatia și indiferența. Ei se fac că uită că epitolele NT au fost adresate bisericilor, nu păstorilor (cu excepția celor pastorale).

Cât despre tine, Marius, sunt sigur că ești unul dintre păstorii bisericii tale. Ai chiar un dar foarte evident pentru aceasta. Blogul tău și audiența lui sunt dovezi incontestabile.

In speranța că n-am reușit să fac neclar un subiect așa de controversat, iti mulțumesc pentru bunăvoință.

Daniel Branzai

Categories: Articole de interes general