Tinu

Rusutoader

America nu l-a schimbat cu nimic. Moartea nu l-a oprit sa traiasca. Simplitatea nu l-a impiedicat sa ajunga foarte sus in duhovnicie.

Fratele Teodor Rus, Tinu, a fost patriarhul de varsta al bisericii Bethel din Anaheim. Daca ar mai fi trait pana in luna octombrie 2009 ar fi implinit 99 de ani. L-am ridicat anul acesta in picioare ca sa vada toti cum arata Avraam cand a primit vestea ca va fi tata … Nu s-a suparat, pentru ca era si dansul inca tare …

A plecat la Domnul saptamana trecuta. Era inca imbracat cu cojocul lui din Giurgestii Bargaului, iar pe cap purta adesea celebra lui palarie “de acasa”.

Cu cateva saptamani inainte sa plece a avut harul sa fie cand aici cand dincolo. Desi aproape surd, auzea mereu coruri cantand si predicatori vorbind. Era necajit pe sora Rus Dochia ca ea, desi avea auz inca bun, nu auzea si ea ceea ce auzea el. Poate din prea plinul unei vieti perecute in biserica, poate din “alta parte”, Tinu se trezea revenind printre cei din casa ca de la adunare. Intr-o noapte s-a trezit cu hogote de ras si batand din palme. Prea fusese frumos ceea ce vazuse de cealalta parte a somnului. Inca o dovada ca Dumnezeu nu este impotriva aplauzelor bucuroase.



Categories: Amintiri

2 replies

  1. Va aplaud pentru simtamintele curate si sincere.

  2. Mai intai permite-ti sa va salut cu multa pace de aici de la Paris .Va citesc demult frate .nu va laud ,caci nu pentu asta va scriu dar daca va citesc e o lauda.Citeam articolul cu acest batranel si mea placut ,dar cel mai mult mea placut aceasta afirmatie(sa trezit aplaudind)si noi aici la Paris si cam tot ce este Romanesc nu ne prea ne place sa ne bucuram,precum voi americani si-mi tare vine cate odata sa stig de ciuda dar ma abtin si-mi tare vine cate odata si mai rar sa strig de bucurie si iar ma abtin ca sa nu cad in ridicol si uite asa fac ce nu vreau sau sunt ce nu sunt!! Scuzati de toate aste vam scris mai mult ca sa va multumesc pentu acest site Roboam iar restul sunt ganduri care oricum vin . Cu multa pace de la Paris

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.