Citeam nu de mult niste aluzii rautacioase la “clerul” neoprotestant baptist. “In teorie”, spunea respectivul, folosind o ironie cu aer de superioritate, “baptistii nu au cler, dar in practica au”.

Cred ca a venit vremea sa ne scuturam de acest complex de “vinovatie”. Baptistii cred in inspiratia Scripturii si o iau ca ghid pentru convingeri si practica. Bisericile baptiste nu sunt impartite in “clerici” si “laici”, dupa modelul bisericilor istorice traditionale cu “preoti”. Asta nu inseamna insa ca ele nu au CONDUCATORI. Bisericile baptiste nu sunt o democratie congregationala, ci o teocratie in care Dumnezeu stapaneste prin cei inzestrati cu “darul carmuirii”.

Ca baptisti, trebuie sa stim sa evitam amandoua extremele: sa facem din pastori niste “preoti” separati de ceilalti credinciosi “de rand” (Biblia ne spune ca suntem toti un neam de preoti) sau sa batjocorim price persoana pe care Dumnezeu o aseaza intr-o pozitie de autoritate.

Pastorii, episcopii, presiberii SUNT conducatorii bisericilor locale. Nu suntem preoti, dar suntem chemati sa hranim, sa veghem si sa conducem turma lui Christos pana ce se va intoarce “Marele Pastor al oilor”. Orice derogare de la aceasta responsabilitate ne va face vinovati inaintea Celui care ne-a dat o chemare speciala.

Nimic nu polace mai mult Diavolului decat sa “bata pastorul” ca oile sa se “imprastie” (profetia nu se refera numai la Domnul Isus!). Orice credincios care batjocoreste ordinea stabilita de Dumnezeu in biserica locala face, constient sau nu, lucrarea Diavolului. S-au ridicat in ultimul timp, mai ales pe Internet, glasuri anarhice care au instaurat un climat de suspectare a tuturor pastorilor. Acestia sunt condamnati ca vinovati “in corpore” si au “datoria” sa se dezvinovateasca. Bineinteles ca cei care au aruncat aceasta samanta de scandal se autopropun drept singurii judecatori competenti sa formeze tribunalele noii “inchizitii”.

A venit vremea ca pastorii sa nu se lase intimidati de acesti lupi imbracati in piele de oaie, sa-si ia lucrarea in serios, sa “se dea pilde turmei” si sa o pazeasca de lupii rapitori.

Realitatea a dovedit ca o biserica locala se ridica si cade impreuna cu pastorul care o slujeste. El da tonul, el creeaza imagine pe care o are biserica locala in comunitatea din jur si el este responsabil de ceea ce se intampla cu oile Domnului. Un pastor n-a fost, nu este si nu trebuie sa devina doar “un simplu membru in comitet” si cu atat mai putin sa fie angajatul comitetului si papusa lor. Slujim Domnului impreuna, dar nu putem conmduce toti deopotriva si mai ales, toti in acelasi timp. “Darul carmuirii” se manifesta tocmai in abilitatea de a te inconjura cu oameni mai priceputi ca tine in diferitele domenii de activitate ale bisericii si de a coordona (“carmui” vorbeste de tinerea carmei!!!) directia pe care merge biserica.

C. H. Spurgeon a preferat sa-si dea demisia din uriasa biserica pe care o formase si o pastorise atatia ani, decat sa faca un compromis cu calauzirea primita de el de la Domnul si cu responsabilitatea pe care o avea fata de El.

Un pastor este angajatul lui Dumnezeu si da socoteala Domnului. Biserica poate recunoaste darul unui astfel de credincios chemat de Dumnezeu la pastorire si poate constata descalificarea unui credincios de la o asemenea slujire. Intre aceste horariri luate prin adunarea generala, biserica trebuie insa sa cinsteasca pastorul si sa-i asculte glasul – “Ascultati de mai marii vostri si fiti-le supusi, caci ei privegheaza asupra sufletelor voastre, ca unii care au sa dea socoteala de ele, pentru ca sa poata face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinand, caci asa ceva nu v-ar fi de nici un folos” (Evrei 13:17). Altfel, pastorul nu mai este pastor, iar biserica nu mai este biserica.

S-ar putea ca mare parte din confuzia prezenta ssa se datoreze la cativa factori obiectivi si subiectivi:

1. Romania traieste o stare generala de nemultumire si pesimism social in care este la moda sa critici si sa batjocoresti “conducatorii”. Aceasta stare nu trebuie adusa insa in biserica!

2. Unii pastori traiesc intr-adevar ca niste “preoti”, separandu-se de viata celorlalti credinciosi din adunare. Ei n-au prieteni, n-au colaboratori, retragandu-se deliberat intr-o singuratate care le da imaginea unor “oameni deosebiti” de ceilalti. Biserica este insa o “familie” si pastorul trebuie sa se identifice cu imaginea unui parinte iubitor care-si duce viata in mijlocul familiei sale, nu cu imaginea unui “tata de duminica”. Unul din cele mai bune obiceiuri pe care le-am mostenit de la fratele Petru Popovici este sa am acasa, ca pastor, un grup de rugaciune. Faptul ca am casa deschisa pentru oricine este un mare avantaj si aduce o incredere suplimentara din partea celor din biserica.

3. Scoala teologica si diplomele au creat atmosfera unor “specialisti” cu aere de “popie”. In cel mai bun caz, o diploma este o dovada pentru o anumita incadrare salariala sau pentru intrarea intr-o institutie de invatamant. Ele nu sunt insa niciodat folosita de Dumnezeu ca niste “galoane” sau “epoleti” pe umerii “slujitorilor Lui” ! Singura crestere spirituala este aceea care iti adanceste smerenia, sfintirea si consacrarea.

Existenta unui Diotref nu l-a facut pe apostolul Ioan sa condane structura bisericii, ci mai degraba sa recomande inlaturarea unui astfel de om care o luase razna si inlocuirea lui cu unul de genul lui Dimitrie (3 Ioan). Ma pronunt categoric in favoarea existentei CONDUCATORILOR spirituali ai bisericilor locale. Dumnezeu a intentionat asa si orice altceva va duce la haos, certuri nesfarsite si decadenta.

Apostolul Pavel i-a lasat pe Timotei si pe Tit in cateva biserici locale ca sa “astupe gura” unora – “In adevar, mai ales printre cei taiati împrejur, sunt multi nesupusi, flecari si amagitori, carora trebuie sa li se astupe gura. Ei buimacesc familii întregi, invatând pe oameni, pentru un castig urat, lucruri, pe care nu trebuie sa le învete” – (1 Timotei 1:3-4, 6:-5 Tit 1:11, 14; 3:9).

Doamne, ajuta-ne sa ramanem in voia Ta!

Categories: Articole de interes general