31 Octombrie 2007. L-am gasit mai tras la fata si mai pamantiu.
“Cum e?”
Mi-a raspuns cu vocea-i slaba, care parea ca se taraste spre urechile mele:
“Greu … Daca oamenii ar stii ce este suferinta … fara nadejde! … ar inlemni. … N-am de ce ma plange … Niciun sfant n-a primit din partea lui Dumnezeu promisiuni ca nu va trece pe aici … sau pe acolo … Ne-a promis doar ca va fi cu noi pretutindeni. Nu-mi fac probleme … Ar adauga si mai mult la suferinta. Eu sunt al Lui. Ce mi se intampla nu este treaba mea, … ci este treaba Lui.”
Au mai venit cativa membrii ai familiei. Ne-am luat cu vorba. Am schimbat “noutatile”. Cum a fost la servici astazi? Ce mai este prin tara? Ce ziceti despre legea deportari votata de guvernul italian pentru a scapa de rromi care le strica societatea? … etc.
Dupa un timp, mi-am dat seama ca l-am lasat deoparte, invelit in tacere ca intr-un giulgiu prematur.
“Matale ce spui?”
“Nimic. Eu am iesit din cotidian.”
Cuvinte simple, realitate complicata, hotarari care o simplifica pana la esente: “Eu am iesit din cotidian”.
Dansului ii este mai usor sa o faca acum, pentru ca a “exersat-o” toata viata. Tata a stiut ca, din cand in cand, “sa iasa din cotidian”, pentru a patrunde in sferele adevarurilor vesnice si a partasiei cu Dumnezeu, prin Duhul.
Categories: Amintiri
Cine este de fapt Daniel Brânzei? (note autobiografice) 
Barzilaiendan 
Acum 8 ani, am cunoscut durerea lancinanta a despartirii de tatal meu. Pana in ultimul moment, am sperat intre-o inviere din morti, pe loc. Credeam ca, daca iubitul meu tata a fost un sfant, nu poate cunoaste moartea ca orice muritor!
Nici azi nu m-am obisnuit cu gandul c-a plecat dintre noi!
Vineri l-am luat pe Tibi Lupash si i-am facut o vizita lui fr.Vasile Branzei. Cand am intrat in casa ne-a intampinat Daniel. Era la masa de pranz. Fratele Vasile e foarte slabit, dar inca poate umbla. Vorbeste incet si rar.
Ma cunosc cu fr. Vasile inca din Romania. Acum cand e gata de plecare are o inima plina de incredere in Domnul si asteapta clipa plecari. I-am povestit de tatal meu, care a murit acum 52 ani, tot de cancer. Ultimele cuvinte ale lui tata au fost: “A sosit trenul si domnul ISUS a intins mana” si l-a luat in tren. Asa m-am despartit de Fr. Vasile, care asteapta si el trenul. Domnul sa-i aline durerile si sa-i intareasca credinta in Domnul
Vladimir Pahomi
Biblia ne invata sa ne aducem aminte de mai marii nostri, care ne-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu; sa ne uitam cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si sa le urmam credinta!
Iti multumesc frate Daniel ca ne ajuti sa facem acest lucru. Ma rog ca Dumnezeul oricarei mangaieri sa mangaie familia Branzai.
Dumnzeul oricarei mangaieri este acolo si mangaie.
E promisiunea lui Dumnezeu ca e alaturi de copiii Sai.
“Eu am iesit din cotidian.”
Frumos.
Si acum, in tonul duhului meu:
Mortii mei nu mai vor ca sa moara
Rasucitu-s-au toti in mormant
Vor sa iasa la aer, afara
Vor ca iarba, din nou, sa rasara
Si sa fie vor ceice nu sunt.
Mortii mei sar in sus, vor sa-nvie’
Striga-ntruna ca n-au putrezit
Ca vad tot, ca aud si ca-i vie
Jertfa lor chiar si-acolo sub glie
Si ca inima le-arde mocnit.
Mortii mei vor din oase sa joace
Si din carnea cea scursa-n pamant
Se zvoneste ca nu mai au pace
Se cutremura toti, vin incoace
Si sa fie vor ceice nu sunt.
Catalin