9 Octombrie 2007. Tatal meu se misca din ce in ce mai greu si vorbeste din ce in ce mai putin. Stau langa dansul ore intregi in tacere. Ieri am cautat sa-l zmulg din aparenta lui apatie si l-am intrebat: “Ce vrei sa mai facem?”
Mi-a raspuns cu glas ragusit: “Nimic, totul e deja facut”.
Vorbele lui vin parca de foarte departe, ca niste rostiri de pe varfuri de munte cu ecouri largi in vaile adanci de la poale. “Totul e deja facut …”. Un rezumat al credintei care a ajuns la capat si-si vede incununate toate asteptarile, o strigare a celui care se vede la capatul cursei dupa ce si-a sfarsit cu bine alergarea …
Ne pregatim sa-i sarbatorim ziua de nastere. Cand i-am spus, ne-a corectat: “Toate zilele sunt ale mele, cate mi le-a dat Domnul”. Mi-am adus aminte ca, in copilarie, cand ii spuneam ca se apropie ziua mea, din saracia lui stanjenitoare, imi spunea: “Da de unde-i ziua ta, Dane? Toate zilele sunt … ale Domnului! El le-a facut.”
Categories: Amintiri
Cine este de fapt Daniel Brânzei? (note autobiografice) 
Barzilaiendan 
Frate Brinzei,
sunt clipe grele in care cei mai iubiti prieteni sunt alaturi de dumneavoastra. Rugaciunile noastre au un raspuns de la Cel ce ne iubeste.Dumnezeu ne vrea asa cum fr.Vasile ne-a amintit prin aceeasi intrebare : Esti gata sa te intilnesti cu El ???
Domnica sora lui(si mama mea) mi-a vorbit asa de frumos despre Vasile.Ii este dor de el si il saluta cu multa dragoste dintr-un alt colt al suferintei prin care si ea trece.
Cu respect si pretuire,
Sorin B.
Elvetia
Multumesc frumos.
Ca sa traiesc bine aceste evenimente, scriu un comenteriu la cartea Eclesiastul. Il citesc tatalui meu si ne echilibram amandoi. Intr-adevar, fara perspectiva eternitatii, viata nu are nici sens si nici semnificatie. Cu aceasta perspectiva insa, fiecare zi-i o bucurie si fiecare gest, important.
Stimate Daniel Branzei
Sunt invidios. Sunt invidios ca ati trait atata vreme langa un titan ca tatal dumneavoastra. Este un privilegiu pe care vi l-a dat Dumnezeu si pentru care trebuie sa fiti recunoscator pana la moarte.
Cand eram mic mergeam cu fr. Geabou Pascu in misiune prin Teleorman, Arges. Erau comune, sate cu biserici mici. De multe ori il insoteam pentru ca eram vecini si toata ziua ma rugam de unul dintre copii sai sa ma ia si pe mine in Dacia lor break. Erau situatii cand cate un batran al bisericii respective exclama : “Vai ce baieti mari si frumosi aveti frate Pascu”. Eram asa de fericit! Nici nu voiam sa intre in detalii ca sa ramana cu ideea ca sunt baiatul sau. Cum am trait fara tata … el era tatal meu.
Ma gandesc de multe ori, in exil fiind acum, cum o sa fie cand o se plece la Dumnezeu. Desi pare incredibil, dupa atatia ani, imaginea sa ma urmareste si nu imi da pace. In fata unor lucruri urate parca l-as avea langa mine si ma feresc sa le fac. Chiar daca dansul nu m-a privit ca pe un fiu eu l-am pastrat in amintire ca pe un tata. Un tata in fata caruia iti este rusine sa mananci urat, sa vorbesti neintrebat si sa raspunzi cu glas prea ridicat.
Revendind la fratele Vasile Branzei. Sunteti un “copil” fericit cu un tata superb. Cand o sa plece sus sa fiti sigur ca Dumnezeu si-a gasit un partener de disctuie cu care sa vorbeasca despre d-voastra.
Cu dragoste si reverie
Dan Spaniard
Frate Daniel,
In toamna anului trecut, cam pe aceeasi vreme, treceam prin aceeasi experienta…Din cate l-am stiut, tata a ajuns la odihna , la Cel pe care l-a iubit nu doar prin ce spunea, cat mai ales, prin integritate,seriozitate, traire in nadejde, dar si teama de Domnul.
A incurajat pe multi, a trait constant, in relatia lui cu Domnul.
Trecerea insa n-a fost usoara. Sosise vremea lui;
Ne-am luptat o vreme, pentru insanatosire. Apoi, chiar si el a inteles, ca nu-i drum inapoi. Avea o singura dorinta: “Rugati-va si voi sa vina clipa cat mai repede…” Cum poti face asta?!? pentru cineva de aproape?
In ultimele zile, cantam cu el “Astept cu nerabdare ziua”. Apoi, venind de la biserica, i-am spus ca am cantat aceasta cantare si acolo; el ne-a corectat si a spus ca e mai bine spus: “Cu nerabdare astept…” accentuand graba in asteptarea clipei plecarii.
Desi nu era mare mester la vorbe, i-a spus mamei plangand: “Ai facut pentru mine mai mult decat am meritat!, ca tine mai rar!” dupa care a urmat o imbratisare cu lacrimi, cu cea care i-a fost sotie, peste 60 ani…
Cand nu mai putea comunica in cuvinte, ultimele doua zile, de cateva ori si-a intins mainile in sus, in mod insistent, spre ceva ce poate el vedea si noi nu…Cu nerabdare astept…
Cred ca atunci cand vom ajunge acolo, ne vom mira de ce ne-am legat asa de mult de cele de aici de jos… cand vom vedea cu ochii nostri ce ne asteapta acolo! dar asa-i aici…vedem, cunoastem in parte.
Domnul sa va intareasca in aceste zile… in EL!
Unul care retraieste…clipele departirii, dar IN NADEJDE!
Ghita H