Am vorbit acum cateva zile cu un coleg despre “schimbarile” pe care le facem ca sa transformam lucrarea bisericii din tiparele vechi in metodele mai productive.

Una din cele mai necesare, va rog sa nu zambiti, este renuntarea la “sedinte” si inlocuirea lor cu intalniri de lucru sau de rugaciune, de partasie, etc.

“Sedinta” este un derivat de la verbul “a sedea”, care identifica o pozitie statica (A se afla aşezat pe ceva; a sta jos. ). Niste oameni se opresc din activitate ca sa “stea jos” si sa dicute. In trecut, romanii si-au numit “sedintele” intamplate prin case “sezatori”, locuri in care se adunau sa povesteasca sau sa cante. Sezatorile marcau incetarea lucrului si erau un mod placut de a “pierde vremea” iarna, cand zapada impiedica munca la camp.

Pe vremea comunismului din Romania, “academiciana” Elena Ceausescu l-a criticat aspru pe Moisil pentru ca nu prea venea la “sedinte” si nu “sedea” la servici intotdeauna opt ore. Raspunsul acidului matematician a fost: “Cand sezutul (spus frumos) va produce atat cat produce capul, voi da si eu prioritate sedintelor si statului pe scaun.”

Imi amintesc de un profesor-pastor de la biserica pastorita de John MacArthur care a venit cam “obosit” la cursuri si ne-a marturisit: “Ne-am incapatanat aseara sa stam la “sedinta” pana pe la ora 2 dimineata, desi cred ca Duhul Sfant s-a dus la culcare mult mai devreme …”

Vorbaria de la “sedinte” este incurajata mai ales de cei care nu sunt prea “ocupati” si au timp de discutii. Nu uitati ca una din definitiile extreme date “comitetului” este si aceasta: “Un grup de oameni, care separat cred ca nu se poate face nimic, dar care se intrunesc pentru a-si confirma aceasta convingere.”

Cred ca ar fi nu numai simbolic, ci si productiv, daca am schimba obiceiul “sedintelor”, cu practica unor intalniri mai mici si mai dese de lucru, de planuire, de rugaciune, de partasie, etc.

Sedintele bisericii, ca si ale “comitetului” ar trebui sa fie foarte rare si numai in cazuri extreme. Cred ca ar fi mult mai productiv sa ne adunam pe “departamente de lucru”, numai cu aceia care sunt direct implicati intr-o anumita lucrare.

Sigur, si la Bethel mai sunt dintre aceia care, din inertie, actioneaza “pe stil vechi”, incercand sa ne intoarca la moda “adunarilor generale” semi-comuniste cu critica si autocritica tovaraseasca. Chiar la ultima noastra adunare de sarbatoare, unii au vrut sa faca propuneri si sa … analizeze. I-am invitat timp de 364 de zile sa stam de vorba, dar nu la ziua de multumire si sarbatoare.

Ce am spus ca sa fiu inteles?

1. Le-am spus ca nu este frumos sa-i “criticam” pe cei care ne-au slujit timp de un an de zile.
Cei de la “departamentul copii” ne primesc odraslele pe care le “abandonam” in fiecare duminica in grija lor. Ei se straduiesc sa ni-i invete si sa ne faca noua hatarul de a sta mai linistiti in adunare. Majoritatea parintilor nu se duc nici macar o data intr-un an sa-i intrebe pe acesti oameni daca au nevoie de ceva ajutor, daca vor si ei o duminica libera, daca odrasla lor este cuminte si nu face probleme, etc. Apoi, in ziua “adunarii generale”, unii dintre acesti parinti ar vrea sa se ridice si sa analizeze activitatea lucratorilor de la “departamentului de copii” …. Nu vi se pare deplasat? Nu vi se pare o obraznicie?
Cei de la departamentul administrativ vin ori de cate ori este nevoie la biserica sa “repare” si sa ingrijeasca cladirile. Uneori vin noaptea, alteori vin ziua de la servici. Nu-i plateste nimeni, dar ei o fac “ca pentru Domnul”. Ca daca ar face “ca pentru frati”, nu stiu daca se merita! Fratii asteapta in tacere un an intreg, fara sa le dea o mana de ajutor, fara sa le spuna un “multumesc”, asteapta o zi de … analiza, ca sa-i critice.
Aceste exemple se pot inmulti la toate sectoarele de activitate a Bisericii … chiar si la activitatea pastorala.

2. Le-am spus ca nu este productiv.
Dupa o astfel de adunare generala, mie, ca pastor, imi trebuie cam doua lui sa-mi revin si sa-i pot convinge pe cei “analizati si imbunatatiti prin critica” sa mai slujeasca inca un an “ca pentru … Domnul”.

3. Le-am spus ca nu este echitabil.
Majoritatea criticilor vin (asa am observat eu) de la cei care au stat “pe tusa” sau “in tribuna” tot anul.
Majoritatea propunerilor financiare sunt facute de cei mai ne-darnici dintre cei din adunare.
Unii vin numai la aceasta “sedinta” ca sa “spuna ce au de spus” si apoi dispar pentru lungi perioade de timp.

La Bethel nu mai avem asa ceva. Ne-am luat dupa crestinii care n-au fost deformati de comunismul tovarasesc si avem activitate timp de 364 de zile si multumire, sarbatoare si consacrare o data pe an, in adunarea de sarbatoare.

Poate cineva sa si-l imagineze pe Apostolul Pavel in adunari generale? Si-l poate imagina cineva pe Timotei sau pe Tit “manipulat” si “redus la tacere” de o “majoritatea a credinciosilor de prin bisericile prin care i-a lasat sau i-a trimis Pavel? Ideea aceasta cu conducerea “majoritatii” in sistemul congregational ne-a adus numai rele. Autoritatea ar trebui sa vina nu de la marimea gloatei, ci din nivelul de maturitate si spiritualitate!

Ca intotdeauna, astept parerile voastre

Categories: Uncategorized