Titlul este o parafrazare la unul din cele mai impresionante filme ale secolului XX: “Totul de vanzare” (polonez).

Impart astazi dezamagirea celor care deplang aparitia batjocoritorilor in locurile sfinte. Nu-i nimic de mirare. Daca Isus Christos, Dumnezeu din Dumnezeu adevarat a putut fi scuipat in curtea Marelui Preot si daca ostasii l-au putut pocni pe rand, jucand “bâza” cu El, daca L-au dezbracat in pielea goala si L-au atarnat asa pe cruce (nici un pictor din istorie n-a indraznit vreodata sa redea acest amanunt), atunci totul se poate batjocori, totul …

Alin mi-a semnalat faptul ca alte bloguri preiau materialul fratelui Tson Iosif continand “marturia” lui si-l folosesc conform cu caracterul lor deformat. Nu-i de mirare. Cel ce batjocoreste incerca inconstient sa micsoreze statura altora ca s-o aduca la propriile lui dimensiuni liliputane. (Am luat insa de pe acele bloguri doua poze foarte reusite ale familiei Tson pentru care multumesc frumos).

Am afisat pe unul din aceste bloguri un “comment” pe care vi-l impartasesc si aici. Nu este decat o minima incercare de clarificare a “faptelor”. Interpretarile vor fi diverse si ne vor caracteriza pe fiecare dintre noi.

Textul de pe blog insinua ca ar fi posibil ca Tson sa fi fost un spion infiltrat de Securitate la Europa Libera ca sa se ajunga la asasinate politice. Iata ce stiu eu:

“Am fost de fata la Washington, cand directorul de atunci, Vlad Georgescu, i-a dat fratelui Aurel Popescu, in vremea aceea, pastor baptist la New York, administrarea timpului acordat emisiunii de la Europa Libera. Discutia a fost interesanta in biroul de la Masa Romaneasca a Departamentului, unde functiona si Judith Buncher, fost consilier la Ambasada Americana de la Bucuresti. Ce i s-a cerut atunci fratelui Popescu a fost sa integreze si activitatea lui Pavel Nicolescu si a lui Iosif Tson in emisiuni. Pe atunci, relatiile dintre cei trei nu erau dintre cele mai bune.
Pot spune deci ca Iosif Tson a ajuns in emisiuni difuzate de Europa Libera datorita lui Vlad Georgescu si a lui Aurel Popescu. Activitatea fratelui Iosif Tson s-a redus la trimiterea unor casete preinregistrate probabil in studioul Societatii Misionare Romane de la Wheaton,Ill .

Acestea sunt faptele. In ce priveste comentariile, va redau unul facut de Richard Wurmbrand: “Daca Securitatea ni l-a dat pe Iosif Tson eu zic sa le multumim si sa-i rugam sa ne mai “ridice” vreo doi sau trei ca el. Multi altii fac numai galagie politica, el face emisiuni si tipareste carti, hranind o natiune infometata dupa Dumnezeu.”

(Mama, mama ce masa am mai luat atunci la Washington cu doamna Judith, cu Daniela si cu fratele Aurel, la cantina Senatului!!! Ce vremuri …) – pastor baptist Daniel Branzai, Los Angeles

***

La cele scrise atunci, vreau sa adaug aici un fragment din amintirile mele cu sfinti:

“Pe atunci tineam un jurnal personal cu evenimentele zilnice. Scopul era sa inregistrez reactiile mele la noua realitate americana in care fusesem parasutat si sa le transmit apoi parintilor care ne duceau grija si ne plangeau de mila prin Bucuresti.

Din Detroit, unde locuiam la sora sotiei mele, nea Aurel ne-a “zburat” cu doua bilete la New York. Nu-l mai vazusem de pe cand era “idolul meu” in Romania. Il auzisem doar din cand in cand la “Europa Libera”, in interventiile lui pentru incetarea persecutiilor de sub regimul comunist.

La New York, nea Aurel ne-a asteptat cu doua surprize. Prima a fost o “cura de dezintoxicare propagandista”. In chiar prima zi petrecuta in „casa“ dansului din cladirea bisericii baptiste, ne-a spus: “E unsprezece noaptea si mergem in vizita la familia Voicu. Sunt prieteni cu familia parintilor tai si vor sa te vada”.

M-am mirat putin de ora care mi se parea nepotrivita pentru o vizita, dar m-am supus. Am coborat in strada si am asteptat sa luam masina. Dansul mi-a spus: “Tinere, mergem pe jos.”

Cuvintele acestea au sunat ca o condamnare intr-o sala de tribunal. Pe jos … prin New York? La ora unsprezece noaptea? Mintea mea auzise de jungla gangsterilor din marea metropola americana si chiar eu repetasem in predici patania lui Billy Graham care fusese jefuit intr-una din plimbarile lui nocturne. Daca pe Billy l-au pradat atunci in New York, ce se va intampla acum cu mine ? …

Am inghitit in sec si am luat-o agale pe langa dansul. Vorbea tare si glasul lui “romanesc” trezea ecoul din gangurile cascate asemeni unor gauri negre si la stanga si la dreapta … Eu tresaream la fiecare colt, la fiecare mieunat de pisica, la fiecare umbra suspecta proiectata de lumina lunii pe astfaltul dinainte. Am mers pret de aproape o jumatate de ora si … nu ni s-a intamplat nimic. Dupa scurta noastra vizita, pe drumul inapoi, nea Aurel mi-a spus zambind: “Ti-am vazut mutra acra atunci cand ti-am spus ca mergem pe jos. Am facut-o inadins. Asa fac cu toti noii veniti in New York. Fiecare vine cu imaginea unui cosmar citadin. Am vrut sa-ti arat ca nu este asa si sa te dumiresti singur, pe pielea ta”.

A doua surpriza a venit dupa alte cateva zile. Eu as fi vrut sa ma intorc dupa un singur weekend la Detroit, la rudele noastre cu care intrerupsesem programul de acomodare. Dansul mi-a spus insa, jumatate in gluma, jumatate serios: “Cum stimabile, am cheltuit pe doua bilete de avion ca sa vi doar pentru doua zile, de parca ai facut o tura pana colea, la Ploiesti? Trebuie sa stai mai mult la noi, ca sa ne scoatem banii.”

N-am stiut ca avea de gand sa ma duca la … Washington.

In capitala “imperiului american” il chemasera cei de la Masa Romaneasca a Departamentului de Stat ca sa discute ceva despre o noua emisiune pe care o ceruse fratele Aurel si acceptasera acum sa i-o dea la radio “Europa Libera”. Ca sa-mi faca o bucurie, m-a luat si pe mine “la pachet”. Vorbise cu doamna Judith Buncher, fosta secretara la Ambasada Americana de la Bucuresti, si ne aranjase doua permise de intrare. (Dansa ma ajutase mult pe vremea cand eram sub incidenta celebrului articol 153 care pedepasea “parazitismul” cu inchisoarea, iar eu eram fara servici pentru ca nu primisem din partea Departamentului Cultelor “recunoasterea” legal necesara  ca sa functionez ca pastor in bisericile baptiste. Asta s-a intamplat nu neaparat pentru ce facusem eu, ci mai mult pentru ca tatal meu se asociase cu alti oameni ca nenea Aurel si semnasera niste memorii de protest impotriva restrictiilor si privatiunilor la care erau supusi baptistii.)

Intalnirea cu Washingtonul a fost spectaculoasa. Cladirile imense si oamenii aparent destinsi dar, distinsi in acelasi timp, m-a umplut de fascinatie. La Masa Romaneasca, domnul Vlad Georgescu ne-a primit intr-un birou spatios, dar simplu, si am asistat la discutarea modului in care “cei responsabili cu emisiunile in limba romana” erau de acord sa daruiasca neoprotestantilor o ora de educatie religioasa. Vlad Georgescu a pus atunci numai doua conditii: sa nu se faca propaganda religioasa care sa semene a „prozelitism“, asmutind un cult impotriva altuia si sa aiba acces la microfonul emisiunii inca doi oameni pe care-i stia dansul: Pavel Nicolescu si Iosif Ton, de la Societatea Misionara Romana. Vlad Georgescu stia ca relatiile dintre Aurel Popescu si cei doi nu erau pe atunci dintre cele mai bune.

“Inocolo”, a zis el, “nu ma bag la continutul religios pentru ca nu este de competenta mea. Eu sunt agnostic.”

Aurel Popescu, care-i incantase pe toti cu care ne intalniseram cu “șarmul” lui de smecher dambovitean, l-a privit cu un zambet sagalnic pe buze si i-a replicat: “Nu ma dezamagiti, domnule Vlad. Un om de talia dumneavoastra … ar trebui sa stie ca “agnostic” este un sinonim pentru “ignorant” … Asa ceva merge pentru omul de rand, fara acces la cultura. Un om de talia dumneavoastra nu poate spune cu seninanate “sunt ignorant”. Nu se cade si nici nu se cuvine … Mai ales in religie care este cel mai important domeniu al existentei …”

Surprins, Vlad Georgescu a ramas cateva clipe cu gura intredeschisa, a incercat sa priveasca rapid dincolo de vorbele lui Aurel Popescu, … s-a lasat pe spate si a izbucnit in râs: “Touche! … m-ai prins … ai perfecta dreptate. Am si eu lipsele mele, dar am sa ma documentez. Poate ca tocmai de asta va dam acum emisiunea, ca sa aflam si noi, cei crescuti in ateismul materialist dialectic, cum stam cu crestinismul.”

“Si dansul?” a intrebat domnul Vlad Georgescu uitandu-se la mine. “Va fi si el implicat in emisiunile acestea?”

“Ah, dansul!” a raspus nea Aurel. “Dansul este un tanar care promite foarte mult. Uitati-va bine la el. Intr-o zi va fi mai mare ca Tson!” De dicolo de birou, o pereche de ochi m-au privit cu curiozitate si simulata neincredere. Fusese inca una din glumele acestui bonom boem, pus mereu pe saga, pus mereu pe sotii. Asa am luat-o si eu atunci. Astazi, dupa douazeci si cinci de ani, stiu sigur ca a fost cu adevarat … numai o gluma.”

Categories: Amintiri