V-am spus ca tatal meu, Vasile Branzai, n-a crezut niciodata in talmacirea viselor pe care le-a avut. Mama mea venea mereu la el sa-i spuna ce se va intampla din visele pe care ea le avea si dansul ii dadea “cu tifla”: “Fugi de aici, ca nu te cred …”
Ei bine …
Joi (27 Septembrie 2007) l-am vizitat pe tata si l-am gasit povestind un vis pe care-l avusese noaptea trecuta. Eram ascultandu-l doar cativa: fratele meu, eu si Traian Ban, cuscrul si colegul lui de apartament in casa pastorala.
“Am visat foarte clar, asa cum ma vezi si cum te vad. Eram in pat si a intrat la mine o doamna foarte elegant imbracata. Nu avea bijuterii, dar se vedea ca e gata sa mearga la o intalnire oficiala sau la o petrecere. Pe brat avea indoit un pardesiu. Avea cam 26-28 de ani si, zambind, mi-a spus hotarata: “Am venit. Hai sa mergem, Esti asteptat.” Asta a fost tot si asa s-a terminat visul meu … ”
Am tacut toti, gandindu-ne ce sa-i spunem, dar ne-am dat seama ca n-avea nevoie de ajutorul nostru. Acum credea in talmacirea viselor: “Eu cam asa am inteles visul acesta. Pentru oamenii din lume, moartea este infatisata ca venind in mana cu o coasa si este urata de tot ca trebuie sa fie acoperita cu un giulgiu negru peste tot. Eu cred ca Dumnezeu a vrut sa-mi spuna ca pentru mine imaginea aceea nu este valabila. Moartea mea nu va fi urata si fara inima. Dumnezeu va trimite o moarte foarte frumoasa si eleganta, ca o persoana care ma invita la o petrecere sau la o intalnire foarte importanta. Ma va primi cu un zambet …”
Eu taceam. Ca deobicei, aveam un nod in gat. De langa mine, Traian Ban, cu un zambet poznas afisat pe fata l-a intrebat: “Si pardesiul indoit pe mana inseamna ca ve veni atunci cand se va face ceva mai racoare afara, cand vine toamna?”
Tata a zambit si a spus: “S-ar prea putea sa fie asa … Simt ca tare se apropie ziua.”
A doua zi, sambata, l-am vizitat iar. “Ce mai faci, ticule?” l-am intrebat. Ca o dovada ca mai are inca puterea umorului sanatos mi-a raspuns: “Pai, … o astept pe doamna aceea. Ai uitat?”
Acest simt al umorului, linistit in fata mortii s-a manifestat si duminica seara, cand clasa tinerilor casatoriti de la Bethel l-a vizitat acasa. Au fost cam multi, asa ca s-a umplut la refuz sufrageria in care statea pe o sofa. Ei erau putin stingheri. El le-a spus razand: “Ei da, asa priveghi imi place si mie! Alalaltul nu-mi place pentru ca voi vorbiti, va rugati, cantati si eu nu aud nimic. Facem acum unul la care sa partcip si eu …”
Cand s-au intors la Bethel m-au mai prins in curtea bisericii. “Ai un tata grozav! Am vrea sa fim si noi ca el!” Le-am raspuns incet, mai mult mormait: “Si eu … si eu …”
Categories: Amintiri
Cine este de fapt Daniel Brânzei? (note autobiografice) 
Barzilaiendan 
SORRY, BISERICA BASARAB
Frate Daniel Brinzei, l-am cunoscut pe tatal dumneavoastra dar si pe fratele Joseph Tunea care amindoi au pastorit Biserica Basara.Tatal d-voastra ,a fost intotdeauna cu zimbetul pe buze ,intradevar un om credincios Domnului.Va cunosc si pe dumneavoastra foarte bine si v-am vizitat biserica Anaheim de multe ori .Am avut aceeasi experienta cu tatal meu,Nicolae Boricean ,cind l-am dus la spitalul GardenGrove cu cangrena intestinala .Intr-o dimineata cind m-am dus sa-l vizitesz , a strigat numele, Valeria!!!!care era defap era numele mamaei mele si ea a plecat la Domnul in 1985.Atunci mi-am dat seama ca o vazuse pe mama mea si ca v-a pleca.Cu o zi inainte un frate american pe care il cunostea foarte bine si il vizita acasa ,translatorul pentru el fiind sora mea. Acest frate mi-a spus ca o voce tare i-a spus ca tatal meu v-a pleca duminica dimineata , ziua de paste in 2001 .Omul acesta credincios care si el era in virsta mi-a spus ;”aceasta-i pentru prima data cind am auzit o voce laud de la dumnezeu ,nicioadata nu am experimentat acea voce before a spus fratele”.Intradevar tatal meu a plecat la Domnul asa cum a spus el duminica dimineata la ora 4:00 am.Domnul este minunat el ne instiinteaza prin vise or prin voce tare cind sintem treji.Multa binecuvintare de la Domnul.MARICICA WILSON
ma bucur pentru ca Domnul mai are sfinti
Pe fratele Vasile nu l-am auzit predicând şi nu-i cunosc trăirea slujind Domnului, în schimb îl cunosc puţin pe fratele Viorel C., şi doar din predicile ascultate, pe dvs. frate Daniel.
Dacă dvs. aţi putea fi subiectiv şi afectat sufleteşte, fratele Viorel C. este cel care conclude pilduitor …se duc oamenii de bine…
Cred că Domnul este cel care face orişice lucru frumos la vremea lui şi mai cred că pacea lui Dumnezeu va fi mai mare decât priceperea dvs., în clipa încercării.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe dvs. şi pe toţi cei dragi ai dvs. în aceste clipe nu uşoare, dar în acelaşi timp clipe de înflăcărată nădejde întru viaţa-de-apoi.
Cred ca traind o asemenea viata si avind o asemenea vrednicie in Lucrarea Domnului moartea nu poate arata urit pentru fratele Vasile. Un viers de cintare spune ,,moartea-i nobila solie pentru cel neprihanit !” Pentru asemenea oameni Dumnezeu trimite o solie mai nobila decit a trimis Balac dupa Balaam! Incet, incet se duc oamenii de bine !
Tare interesant.
“Plecarea” cred ca e cel mai important lucru din viata noastra.
De aceea apostolul Petru ne indeamna sa traim ca “straini si calatori”.
Cand nu crezi intr-un vis, nu crezi si gata, nimeni n-are ce sa-ti faca.
Dar cand Dumnezeu comunica printr-un vis sti ca ti-a vorbit.
Visul poate fi un vis in sine.
Dar in multe alte cazuri visul e canalul de comunicare.
Si mai important (si frumos pentru mine) in aceasta comunicare e mesajul.
“Trecerea” e ceva frumos. E, citez “Eram in pat si a intrat la mine o doamna foarte elegant imbracata. Nu avea bijuterii, dar se vedea ca e gata sa mearga la o intalnire oficiala sau la o petrecere.
Uneori la intalnirile oficiale, tinand cont de contextul de sus, mergi ca sa fi promovat.
Dumnezeu sa va intareasca frate Daniel.
Petru Ciucur, RVE Sibiu.