Un comentator mai moderat si mai “echilibrat” al cazului copiilor confiscați in Norvegia mi-a lăsat un gust amar și mi-a adus aminte de una din celebrele întâmplări evreiești.
Se zice ca Ițic și Ștrul se plimbau pe faleza râului din centrul orașului când unul căzu în apă.
“Ajutor! Ajutor!”, începu el sa strige cât îl țineau puterile. “Ajutor!”
“Mai încet, mai încet, îl potoli celălalt. Că ne aude toată lumea și ne facem de râs”.
“Nu știu să înot! Ajutor!” urlă cel din apă.
“Nici eu nu știu să înot, spuse cel de pe mal. Da asta nu înseamnă că trebuie țipăm și să facem atâta zarvă ca să ne afle toată lumea!”
+++
Și sunt așa de mulți pe mal. Așa de mulți pe mal … Așa de mulți pe mal …
Categories: Uncategorized
Drepturi sau Dorințe? – Stiri Crestine.ro 
Why Smaller Churches Are Making a Comeback – ThomRainer.com 
Barzilaiendan 
Reblogged this on Mircea M M.
Deși nu am suficiente informatii privitor la acest caz voi fi prezent la manifestație având convingerea că sistemul de protecție al copilului in aceste țări civilizate este o altă extremă poate chiar mai dăunătoare decât cea din țara noastră. E normal să mă întreb de ce tinerii lor se radicalizează intrând in organizațiile teroriste dacă au un sistem declarat mai sănătos decât al nostru. Nu subscriu nici sistemului nostru, dar nu pot accepta ideea că e mai bun acela in care părintele este tot timpul cu frica in spate că i se răpesc pruncii. Nu este normal să nu ai curajul să mergi la medic cu copilul tău dacă a căzut și poartă urmele ce pot acuza părintele de neglijență. Nu mi se pare normal ca părintelui să nu i se înțeleagă limitările și scăpările pur umane in timp ce tuturor categoriilor de mari profesioniști li se permite să greșească chiar dincolo de măsurile admise de bunul simț. De altă parte mi se pare alarmant faptul că acești așa ziși protectori ai copiilor sunt socotiți infailibili. Mi se pare că s-au indumnezeit dincolo de măsura cristică, ei ateii. Desigur că noi creștinii suntem socotiți ca niște oi de tăiat, dar si oaia se agită și plânge când i se ia mieluțul. Am văzut o astfel de dramă și e cumplit. Acestor protectori ai copiilor se pare că le lipsește o altă parte din sensibilitatea omului normal. Poate că au avut traumele lor în copilărie dar, atunci e nevoie de un alt organism care să echilibreze balanța. Altfel sistemul de protecție al copilului devine într-adevăr odios. Iată câteva din argumentele mele pentru a ieși in stradă. Respect interesul pentru binele copilului dar mă îndoiesc asupra faptului că acest sistem nu este perfectibil, și din datele care ajung la mine se pare că in Norvegia s-a comis o mare eroare dacă sistemul nu poate fi atacat și silit sa se reformeze. In altă ordine de idei nu cred nici alternativa că acest sistem este diabolic și sodomit. Dacă este așa, vina majoră îi revine lui Lot și casei lui că nu vrea să părăsească Sodoma pentru a putea fi judecată de Dumnezeu. Dacă toți creștinii ar părăsi Norvegia în semn de protest la un sistem sodomit cu siguranță că s-ar face loc fie judecății divine fie pocăintei in masă. Cine citește să înțeleagă.
Reblogged this on Dumnezeu e în control.
In ceea ce ma priveste sunt foarte dezamagita pentru ca se face atat de putina “zarva” in cazul Bodnariu. Majoritatea liderilor comunitatilor crestine, cel putin din Cluj, cred ca sunt “foarte retinuti”, foarte “corecti politic”, astfel nu imi explic tacerea lor. Niciunul nu a luat initiativa de a merge la protest in Bucuresti sau de a face un protest la Cluj. A trebuit sa ne mobilizam noi “enoriasii” pe facebook. Daca se spunea in biserici mobilizarea putea fi foarte mare. Bodnariu sunt frati de ai nostri si ar trebui sa ne doara sufletul pe toti pentru aceasta ingrozitoare drama a lor sau a altora care trec prin ceva similar. Pana acum numai 140 au confirmat ca vor fi sambata la protest in Cluj. Sper ca se mai aduna pentru ca se va mediatiza si pe Vocea Evangheliei. In alte orase sunt totusi pastori implicati cu tot sufletul. Daniel Bodnariu ( pe care l-am sunat, si mi-a raspuns cu greu pentru e de inteles ca este foarte ocupat) mi-a spus ca el a mers pe ideea de a nu cere ajutorul oamenilor, ci de a-l accepta cu bucurei de la cei care simt durere pentru acesta familie
Cred ca trebuie sa facem tot posibilul sa dezvaluim teroarea din Norvegia!
https://www.facebook.com/events/168027860219820/
https://marianagoron.wordpress.com/2016/01/05/norvegienilor-le-este-frica-de-barnevernet/
Dacă tot trecem pe anecdotică, cea povestită aici îmi aduce aminte de o alta. Tot cu Iţic şi Ştrul. E drept, ceva mai lungă…
Îţic şi Ştrul erau plecaţi la război. Acasă îi aşteptau soţiile, sperând să vină amândoi întregi şi nevătămaţi din luptă.
S-a terminat războiul şi bărbaţii au început să se întoarcă acasă.
Rahela, soţia lui Ştrul, aştepta împreună cu Rebeca, soţia lui Îţic, pe peronul gării.
Din tren coboară doar Ştrul. Disperată, Rebeca îl întreabă pe Ştrul:
– Dar Iţic al meu unde e? Să nu-mi zici că a murit!
La care Ştrul îi spune:
– Stai, nu te agita. Să-ţi povestesc…
Eram între două lupte. Linişte. Stăteam într-un părculeţ cu Iţic şi ne gândeam noi ce vom face după ce căştigăm războiul şi ne întoarcem acasă. Ne-am spus că ar trebui să începem o afacere. Şi am început să împărtăşim idei. Am zis eu una, a zis Iţic una şi tot aşa… La un moment dat ce crezi că-i trece prin cap lui Iţic?
Rebeca, ştiindu-l un bun afacerist pe soţul ei, se uită mirată la Ştrul.
– Ce?
Sec, Ştrul răspunde:
– Un glonţ de 7,62…
Reblogged this on ARMONIA MAGAZINE – USA.