J. N. Darby – Care va fi răsplata ta?

Să umblați într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună și crescând prin cunoașterea lui Dumnezeu: întăriți cu toată puterea, potrivit tăriei gloriei Sale, pentru orice răbdare și îndelungă-răbdare, cu bucurie; mulțumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților în lumină. Coloseni 1.10-12

Există două mari aspecte ale poziției noastre creștine.

  1. În primul rând, noi stăm înaintea lui Dumnezeu ca să ne bucurăm de El Însuși, de Cel în prezența Căruia este plinătate de bucurie.
  2. În al doilea rând, Dumnezeu ne-a dat o parte binecuvântată în activitatea dragostei Sale față de alții, parte care este în legătură cu starea noastră spirituală.

În ce privește poziția noastră înaintea lui Dumnezeu, noi suntem desigur desăvârșiți în Hristos. El este viața noastră, îndreptățirea noastră, la fel de mult cum era și pentru Pavel. Toți vom fi făcuți asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu. Așa cum este Cel ceresc, tot așa sunt și cei cerești.

Dacă privim însă la lucrarea spirituală, cât de mare este deosebirea între cei credincioși!

Toți suntem asemenea lui Hristos, toți suntem făcuți potriviți pentru a fi părtași la moștenirea sfinților în lumină, toți intrăm în bucuria Stăpânului nostru.

Dar, în ce privește lucrarea, fiecare își va primi cununa potrivit ostenelii sale.

Ce a fost obținut de către Hristos pentru noi este la fel pentru toți. În ce privește însă lucrarea Duhului prin noi, fiecare își va avea răsplata proprie, deși totul este prin har. Tesalonicenii nu vor fi cununa noastră de bucurie în ziua Domnului Isus, ci a lui Pavel. Dacă am zidit lemn, fân, trestie, deși vom fi mântuiți, vom suferi totuși pierderea răsplății. Aceasta este partea care privește responsabilitatea noastră. În ce privește acceptarea noastră, ea este perfectă; noi suntem dreptatea lui Dumnezeu în Hristos, o lucrare făcută în întregime de către Dumnezeu și cu totul potrivită pentru slavă. J. N. Darby



Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: