Interdicții și recomandări pe vreme de pandemie

Ni se dau tot felul de sfaturi pentru tot felul de vești. Bombardamentul acesta bulversant de vești ne descumpănește, ne stresează, ne neliniștește. Oare cum este mai bine să facem?

Vineri noaptea, după ce am aflat de dictatoriala decizie a președintelui Biden prin care impune prin mandat vaccinarea tuturor angajaților „la stat“ și după ce am aflat de reacția coordonată a districtului școlar din Los Angeles de a vaccina obligatoriu copiii de la 12 la 17 ani, n-am putut dormi. M-am pus în situația celor ce au de ales între invazia chimică a unei nedorite otrăvi în trupurile lor și pierderea locului de muncă. Am simțit disperarea sutelor de mii de părinți care agonizează între nenorocirea genetică a propriilor copii și costisitoarea mutare într-un alt stat american fără astfel de persecuții draconice.

Ca păstor de adunare creștină am completat în dreapta și stânga scrisori de solicitare a unor excepții bazate pe convingeri religioase. De data aceasta, președintele a spus că nu se mai acceptă nici un fel de scutiri religioase de la mandatul pentru vaccin. Guvernul și-a arogat dreptul proprietar asupra trupurilor noastre. Asta în ziua în care vicepreședinta Americii condamna legea care interzice în Texas avorturile după termenul în care fătul are bătaie de inimă, susținând sus și tare că „nimeni nu are voie să impună ce facem noi cu trupurile noastre“ … „Curat murdar, coane Fănică!“, cum zicea nemuritorul Caragiale, tradus acum practic în limba engleză (și în multe alte limbi ale planetei).

„Şi când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?“ (Psalmi 11:3)

Am simțit că mă sufoc iarăși de pandemie, n-am dormit o noapte și m-am prăbușit înaintea Domnului în rugăciune.

Ca de multe ori, El mi-a răspuns și nu m-a lăsat să agonizez. Domnul mi-a adus aminte de un text consacrat tocmai acestor vremuri de strâmtorare: capitolul 24 din Evanghelia lui Matei. L-am recitit și am auzit, de data aceasta mai surprins ca altă dată, interdicțiile și recomandările Lui pentru noi. Vă selectez aici doar câteva dintre ele:

„Iată că v-am spus mai dinainte“ (Matei 24:25).

„Vedeți să nu vă spăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul nu va fi atunci“ (Matei 24:6).

„Tot așa și voi, când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși“ (Matei 24:33)

„De aceea și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți. Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca sp le dea hrana la vremea hotărâtă?“ (Matei 24:44-45).

În cel mai întunecat capitol profetic din această Evanghelie, în această parte numită pe drept cuvânt, „apocalipsa lui Matei“, apar aceste interdicții și recomandări pentru urmașii lui Isus Christos.

Indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, noi suntem responsabili de ceea ce se întâmplă în lăuntrul nostru!

„Vedeți să nu vă spăimântați!“ este o interdicție divină. Nu avem voie, nu ni se permite să intrăm în rezonanță cu trăirile lumii. Trebuie să rezonăm cu sentimentele cerului. Expresia aleasă înadins de Domnul nu este „să nu vă îngrijorați“ sau „să nu vă întristați“, ci acest foarte precis și teribil „să nu vă înspăimântați“. Dumnezeu știe că aceasta va fi reacția lumii! „Vedeți“ subliniază responsabilitatea noastră. Depinde de noi cum reacționăm în fața evenimentelor teribile din jur!

„Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple“ ne așează în contextul unui plan măreț în desfășurare. Oamenii lumii, mari și mici au „planuri“, la plural. Dumnezeul cel atotputernic are un singur „plan“ Așa ne spune mereu Noul Testament. Dumnezeu cunoaște tot, conduce tot și subordonează totul la voia lui „cea bună, plăcută şi desăvârşită“ (Romani 12:2).

Planul lui Dumnezeu are etape precise, iar una dintre ele este tocmai această spirală finală, aparent scăpată de sub control, a teribilelor evenimente de la urmă.

În mijlocul teribilelor frământări noi trebuie să ne păstrăm calmul și liniștea interioară. Și trebuie să mai facem ceva … Iar aici este vorba despre responsabilitatea noastră. Textul citat mai sus ne spune să „veghem“ și … să ne vedem liniștiți de treabă. Anticipare, pregătire și slujire:

Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?

Facă Dumnezeu să fim găsiți colaborând cu Dumnezeu la salvarea altora și la slujirea poporului Său. Aceasta trebuie să fie preocuparea și pasiunea noastră.

În calamități, fiecare om se prăbușește în egoism și nu se mai gândește decât la el însuși. Cei „credincioși și pricepuți“, cei care înțeleg vremurile, ies din cercul intereselor lor înguste și sar în ajutorul celorlalți. Așa am făcut, așa facem, așa trebuie să facem până la capăt.

Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi“ (Ioan 13:17)



Categories: Amintiri, Articole de interes general, Pentru lucrători, Personale, Raspunsuri la intrebari, Studiu biblic

Tags:

3 replies

  1. Ce frumos! Mulțumesc frate Daniel!

  2. Da,așa este!Să veghem și să împlinim …

  3. adevarat multumim crem indurare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: