Unele boli, pe lângă larga incapacitae pe care ți-o impun, obligându-te uneori să te simți pe uscat ca un pește … pe uscat, trăgând panicos aer, aer ți iar aer!, îți oferă parcă în compensație clipe de un sublim extaz, de o infinită percepție, de o extrasenzorială experimentare a marilor simplificări ale adevărului.
Să fie corect că ne mințim când spunem să suntem sănătoși și că întrezărim adevărul cu mult mai multă acuitate când noi, și lumea întreagă, ne considerăm bolnavi?
Dostoievski mărturisea că mintea lui lucreaă cu viteze extrordinare exact înainte de declanșarea crizelor de epilepsie. Alți oamenii de geniu au mărturii și mai șocante. Minovici practca axfisieri aproape sinucigașe. Da, acela cu Vila Minovici de la Șosea!
Probabil numai Dumnezeu știe care este concluzia corectă, iar de greșit, el nu greșește niciodată. Nu degeaba a rânduit ca binecuvântarea patriarhală să se dea întotdeauna cât mai aproape de patul morții …
Categories: Amintiri, Maxime si cugetari
Ținutul oglinzilor întoarse înăuntru 
Întemnițatul pe post de emisie 
Leave a Reply