Așa s-a făcut c-a rămas Catinca fată bătrână …

Este titlul unei bune piese din dramaturgia română. Catinca a avut și ea pretendenții ei, dar i-a refuzat unul după altul, până când … i-a trecut vremea.

Este a doua oară când nu vor să mă admită în spital! De data asta am făcut-o mai dramatic: temperatură mare, tuse, sufocare, nivelul de oxigen alarmant de jos (nici nu vă spun …).

Am sunat la 911, numărul salvării de aici. Au venit în câteva minute patru (4) mașini cu medici, tehnicieni, brancardieri, etc. Vecini s-au speriat foarte tare.

M-au pus pe bara mașinii, mi-au luat tensiunea, mi-au pus pompa de oxigen la nas-gură și nivelul a sărit direct la 97%. M-au ascultat la plămâni. Sunt clari. Fără hârșâituri de pneumonie. Începusem să-mi pară rău că i-am chemat …

Mi-au propus să aleg unul din cele două spitale la care pot să mă ducă. Spitalul de care aparțin eu era al treilea. M-au refuzat și mi-au recomandat să merg cu mașina mea, că timpul de așteptare nu este mai mare. Salvările stau la coadă și câte patru ore.

Le-am mulțumit încă o dată pentru consultație și pentru veștile bune. M-am mirat iar să-i văd „americani“ în profesionalism și politețe. Mare este țara asta, domnule!

Am trecut deci a doua oară pe lângă internare …

În casă, am format un număr scump, al lui Gavrilă Solomon, Toge, cum îi spunem noi, prietenii. Lui m-a încredințat fratele Petru Popovici la sosirea mea în Los Angeles. Am vrut să-l aud și să-i spun că este posibil, nu însă și probabil la aceasta oră, să fim colegi de palier. Știam că are pneumonie și a trecut prin zile grele.

Mi-a răspuns: „Dane, mâine plec.“ Mi-a căzut inima de frică. Mă gândeam la tot ce putea fi mai definitiv în despărțirea noastră. N-am cerut explicații. L-am lăsat pe el să umple tăcerea fricii mele cu lămuririle lui. Am înțeles ca prin ceață că vorbește despre trecerea prin această experiență … și apoi l-am ascultat spunând de câteva ori: „Aleluia! Aleluia! Aleluia!“ Mâine pleacă la casa lui din La Habra! Îi dau ceva instalație de la spital și continuă tratamentul acasă.

A fost cea mai bună veste din ziua de azi.

De ce mă grăbesc să vă scriu? Pentru că și pe el, ca și pe mine ne întristează „zvonerii“ de la pompele funebre. Oameni buni, nu mai lansați vești despre care nu știți nimic! Verificați măcar de două ori o știre. Trebuie că aveți o viață tare anostă și plictisitoare, dacă umblați după senzațional. Și pe el și pe mine, cineva ne-a înmormântat și vestea circulă cu viteza bârfei care este cea mai mare din univers.

Astăzi însă mi-e cu neputință să mă supăr: Toge vine mâine acasă! O veste bună mai mare și mai importantă decât toate veștile celelalte.

Vă las cu cântarea care l-a îmbrățișat tot timpul pe Toge în zilele acestea:



Categories: Amintiri

1 reply

  1. May the good Lord be cu both of you and Dana and everyone who goes through this valley right now and may he give you health, strength and faith in Him that nothing goes by without Him knowing and He loves us so much!
    Insanatosire grabnica! 🙏🏻❤️

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: