Dar după câtăva vreme pârâul a secat. – (1 Împăraţi 17:7)

Educarea credinţei noastre este incompletă dacă avem încă de învăţat că providenţa lui Dumnezeu lucrează prin pierderi, că există o slujire pentru noi prin lipsa şi pierderea lucrurilor, şi că El dă darul de a nu avea nimic.

De fapt, instabilităţile materiale ale vieţii fac ca vieţile noastre să fie stabile din punct de vedere spiritual.

Izvorul care scădea al pârâului Cherit, unde Ilie stătea adâncit în gânduri, este un adevărat tablou al vieţii fiecăruia din noi. 

„Dar după câtăva vreme pârâul a secat“ – aceasta este istoria zilelor noastre de ieri, şi o profeţie a zilelor noastre de mâine.

Într-un fel sau altul, toţi trebuie să învăţăm diferenţa dintre a te încrede în dar şi a te încrede în Dăruitor. Darul poate dura o vreme, dar Dăruitorul este numai dragostea eternă.

Pârâul Cherit a fost o problemă dificilă pentru Ilie până a ajuns la Sarepta, şi deodată totul a devenit clar ca lumina zilei pentru el.

Poruncile grele ale lui Dumnezeu nu sunt niciodată pentru noi ultimele Lui cuvinte, pentru că vaietul, pierderea şi lacrimile vieţii aparţin interludiului, nu finalului.

Dacă Domnul l-ar fi condus pe Ilie direct la Sarepta, el ar fi pierdut ceva care l-ar fi ajutat să devină un profet mai înţelept şi un om mai bun – trăirea prin credinţă la Cherit. Şi ori de câte ori pârâul nostru pământesc sau orice altă resursă exterioară seacă, acest lucru a fost îngăduit ca să învăţăm că speranţa şi ajutorul nostru sunt în Dumnezeu, care a făcut cerurile şi pământul. 

Categories: Articole de interes general