Nu-i chiar ușor să fii un fiu al lui Avraam

Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc,pe care
avea să-l ia ca moştenire,a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.
(Evrei 11:8)

Avraam „nu ştia unde se duce“ – pentru el era pur şi simplu suficient să ştie că mergea cu Dumnezeu. El nu se baza atât de mult pe promisiuni cât se baza pe Cel care a promis. Şi el nu se uita la dificultatea circumstanţelor, ci se uita la Împăratul lui – eternul, nemărginitul, invizibilul, înţeleptul şi singurul Dumnezeu – care coborâse de pe tronul Său pentru a-i arăta lui calea şi care, cu siguranţă, se va descoperi.O, credinţă glorioasă! Lucrările şi posibilităţile tale sunt acestea: mulţumirea de a întinde pânzele cu ordinele încă pecetluite, datorită încrederii neclintite în înţelepciunea Domnului, Înaltul Amiral; şi bucuria de a te scula, de a lăsa totul şi de a-L urma pe Hristos, datorită siguranţei îmbucurătoare că ce este cel mai bun pe pământ nu se poate compara cu ce este cel mai neînsemnat în cer.  F.B. Meyer

Nu este nicidecum suficient să porneşti vesel cu Dumnezeu în orice aventură a credinţei. Trebuie de asemenea să-ţi strângi bucuros toate ideile despre cum va fi călătoria şi să le rupi în bucăţele, pentru că nimic din planul tău de călătorie nu se va întâmpla aşa cum te aşteptai.Călăuza ta nu te va duce pe căi umblate. El te va conduce pe căi pe care nici n-ai fi visat vreodată că le vei vedea cu ochii tăi. El nu cunoaşte frica şi Se aşteaptă ca tu să nu te temi de nimic când este El cu tine.



Categories: Articole de interes general

1 reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: