Sigur, europenii sunt mai aproape, dar sperăm să-l putem avea și noi ca invitat în SUA.
Vă anunțăm cu plăcere lansarea unui album muzical de o deosebită sensibilitate. Deocamdată, îl puteți cumpăra direct de la autor: walterghicolescu@yahoo.com
Walter Ghicolescu – Lansare album Trecerea Lumilor
,,Trăiesc simultan în carapace și la suprafață, de dragul strămoșilor de la începutul creației, care așteaptă și azi, prin mine, soluții la greșelile din viețile lor pe pământ. Pe corpul meu în formă de cruce se întâlnește la plex viața mea verticală cu cea orizontală. Sunt restricții pe sensuri, la noroiul de jos autocenzura e mare, la Cerul de sus sunt reguli de circulație bizare, acolo se merge doar pe-un sens, în coloană târâtă, cine a reușit un metru nu prea vrea înapoi. De-a dreapta și de-a stânga îmi proptesc strămoșii brațele
de cefele lor și mă cară pe drumul pe care ei deja îl știu, deși se roagă cu plâns infinit de o schimbare de paradigmă în mine, să mă scutur cumva de ei și-apoi să-i urc pe unde știu eu, pe unde nu credeau ei că se poate. Pe crucea din mine, trec zilnic lumile între Dumnezeu și ai mei, împrăștiați care pe unde, pe axe. E un du-te vino continuu, printre frici și șantajele celor nenăscuți, până la cei care nu-s și-i iubire de toți și-am o groază de Styx și m-aleargă din urmă un mare abis, mă împunge în coaste toată lumea deșteaptă care știe mai bine cum se mișcă o roată să-ți alungi nenorocul de la cea mai cea faptă. Și de toată alergătura asta dinspre haos la ordine m-ar salva zilnic (și cu același rezultat, minus busculada sonoră dintre prăpăstii) o muzică a ta fără cuvinte, ceva ca o solistică în minor, cam fără început și fără de sfârșit, dacă ai fi drăguț să-mi cânți cu dedicație. Să aibă un refren perpetuu și mai ușor de reținut, obligatoriu tapetat pe toată urechea internă, acolo unde se rezolvă și echilibrul uman. Pentru numele tuturor strămoșilor, fă odată trecerea asta pe note a lumilor! Să se liniștească și ei acolo unde sunt în timpul lor, că Pământul se mai învârte și că un soare încă răsare, chiar dacă sistemul nostru e altul.“
(Elora Eka – Trecerea Lumilor, fragment din Poveștile cavalerului Folktrotter)
Categories: Articole de interes general, Cantece
Leave a Reply