Un bărbat în planul divin (II)

man-grafic

1. Adam (Adamah)

Definiție: Acesta este termenul fundamental pentru „om”. El reprezintă procesul de creație și a devenit numirea generică pentru această creatură așezată de Dumnezeu în grădina Edenului:
„Apoi Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ” (Gen. 1:26).
„Om” este singura numire pe care bărbatul o împarte cu femeia. Nu putem spune că „barbatul este „om”, iar femeia este „oamă”! Amndoi sunt oameni cu drepturi, privilegii și responsabilități identice înaintea Creatorului lor. “mpărtășim aceleași dimenisuni ale creșției cu partenerele noastre de existență.

Uz: Ce înseamnă însă „adamah”? Cum se traduce această numire în limbajul nostru contemporan?
Din felul în care a fost folosit termenul în străvechiul Orient Mijlociu reiese că „adam” cuprinde în sine nuțoiunea de „pământ roșiatic și sânge”. În limba acadiană au existat doi termeni cu sonoritate asemănătoare: „adamatu”, care înseamnă pământ de culoarea rușu închis și „adamu” care înseamnă „ruși sau sângeriu” (Theological Dictionar] of The Old Testament, vol. I, G. Johannes Botteryick și Helmer Ringgren), editura Eerdmans).
Idea de om ca produs la lucrării altcuiva presupune subordonarea lui la planurile Celui care l-a adus la viață. Profetul Ieremia declară:
„Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-și îndrepte pașii spre țintă” … „Așa vorbește Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijinește pe un muritor și își abate inima de la Domnul!” (Ieremia 10:23; 17:5).

Suntem făcuți de Dumnezeu și destinați să avem o anumită relație cu El. Suntem dependenți de El și nu ne putem împlini potențialul deplin cu existența noastra în lumea materială:

„Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, și te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoșteai, nici părinții tăi n-o cunoscuseră, ca să te învețe că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăiește omul” (Deut. 8:3).

Suntem făcuți de Dumnezeu și destinați să-L reprezentăm în creația actuală. Biblia ne precizează că am fost făcuți „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Oare de ce a vrut Dumnezeu să riște imaginea Lui în lume prin evoluția noastră? În spatele acestei întrebări sunt răspunsuri adânci care aruncă o lumină extraordinară asupra a ceea ce am fost, ceea ce suntem și mai ales asupra a ceea ce vom fi împreună cu Christos în nouă creație!
Suntem făcuți de Dumnezeu pe planeta pământ să ilustrăm grija pe care o are El față de creație. Stăpânirea care i-a fost încredințată omului asupra tuturor viețuitoarelor (Gen. 1:28) implică o relație de responsabilitate manifestată prin muncă și grijă („Să s-o lucreze și s-o păzească” (Gen. 1:15).

Deși am fost făcuți „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, suntem alcătuiți din țărâna acestei planete păcătoase. Dualitatea aceasta ne face în stare de înfăptuiri divine, dar și de înfăptuiri dictate de „carnea și sângele” care nu poate moșteni împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3:5-6; 6:36; 1 Corinteni 15:50).

„Adam” cuprinde în sine mesajul neputințelor noastre:

„Ce este omul, se cunoaște după numele care i s-a dat de mult: se știe că este din pământ, și nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el” (Eclesiastul 6:10).

Apartenența la lumea „tărânei” ne poate face oricând în stare de cele mai urâte și decadente porniri. Biblia ne vorbește despre „Adam” în contextul căderii, explicând handicapurile prezente prin abaterea omului de la ascultarea și părtășia binefăcătoare cu Dumnezeu-Creatorul său. Omul „Adam” s-a sălbăticit ajungând o făptură dominată de prorpiile ambiții, pasiuni și pofte. Concomitent, în om se manifestă și melancolia după Dumnezeu și încăpățânarea de a rămâne departe de divinitate într-o iluzorie și luciferică „independență”.

Margaret Meade, un antropolog plecat să studieze triburile izolate din Polinezia și Micronezia, a fost prima care a fasonat expresia „sălbatic nobil”. Cuvintele care o compun sunt contrare și se exclud reciproc, dar apropierea lor a fost necesasră pentru a descrie impresia pe care i-au făcut-o oamenii locului. Departe de a fi „animalici și feroce”, baștinașii trăiau în structuri familiale și sociale stabile, cu reguli bine stabilite și cu un sistem de valori apropiat de cel activ în lumea civilizată. Istoria Europei și Americii arată că și reversul este posibil. Au existat destui „nobili sălbatici”, iar ultimii canibali n-au apărut prin satele Africii, ci prin marile metropole moderne.

Abuz: Omul „adam” este cu adevărat o creatură complexă, capabilă de cele mai înalte, dar și de cele mai josnice înfăptuiri.

solomon

Cel mai potrivit portret din Biblie pentru a-l ilustra pe „Adam” este Solomon, creatura care a avut din partea lui Dumnezeu tot ce și-a fi putut dori un muritor, dar care a eșuat jalnic în experimentarea pornirilor lui cele mai decadente. Înțelept și nebun în același timp, bogat în afară și sărac înăuntru, sofisticat și simplist, temător de Dumnezeu și sfidător față de Dumnezeu, constructor ul marelui templu, dar și altor numeroase temple păgâne, rege neîntrecut și rege despotic, capabil de iubirea la superlativ și incapabil de o iubire statornică, dorit și urât, om al păcii și militarist pasionat, Solomon ilustrează cum nu se poate mai bine și mai evident dimensiunile contradictorii ale acestei creaturi numite „om”.

Deși, ca vârstă, a fost cel de al zecelea băiat al lui David, Solomon a fost ales să fie urmașul lui la domnie. Ca să fie clar că nu este vorba despre un favoritism care ar urmări să o răsplătească cumva pe Bat Șeba pentru nenorocirea pe care i-o făcuse împăratul, David explică alegerea divină cu ocazia procesului de întronare:

„David a chemat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile semințiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului, căpeteniile peste mii și căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile și turmele împăratului și ale fiilor săi, pe dregători, pe viteji și pe toți voinicii. “mpăratul David s-a sculat în picioare și a zis: „Ascultați-mă, fraților și poporul meu! Aveam de gând să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului și pentru așternutul picioarelor Dumnezeului nostru, și mă pregăteam s-o zidesc. Dar Dumnezeu mi-a zis: „Să nu zidești o casă Numelui Meu, căci ești un om de război și ai vărsat sânge”. Domnul, Dumnezeul lui Israel, m-a ales din toată casa tatălui meu, pentru ca să fiu împărat al lui Israel pe vecie, căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda, și dintre fiii tatălui meu pe mine m-a pus să domnesc peste tot Israelul. Dintre toți fiii mei, căci Domnul mi-a dat mulți fii, a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăției Domnului, peste Israel. El mi-a zis: „Fiul tău Solomon “mi va zidi casa și curțile, căci l-am ales ca fiu al Meu și-i voi fi Tată. “i voi întări împărăția pe vecie, dacă se va ține, ca astăzi, de împlinirea poruncilor și rânduielilor Mele.”

Acum, înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului, și în fața Dumnezeului nostru care vă aude, păziți și puneți-vă la inimă toate poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți această bună țară, și s-o lăsați de moștenire fiilor voștri după voi pe vecie. Și tu, fiule Solomoane, cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău, și slujește-I cu toată inima și cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate închipuirile și toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda și El pe vecie. Vezi acum că Domnul te-a ales, ca să zidești o Casă care să-I slujească de locaș sfânt. Întărește-te și lucrează” (1 Cronici 28:1-10).

Ca autor al cărții Eclesiastul, aceste două informații pe care le avem despre înțelepciunea lui Solomon sunt foarte importante. El a fost înțelept ca strănepot al lui Ahitofel și înțelept ca nimeni altul din toată omenirea!

Ce știm despre această înțelepciune deosebită a lui? Aș vrea să vă atrag atenția la două caracteristici. În primul rând, înțelepciunea lui n-a fost rațională, ca a noastră, a tuturor, ci revelațională. Este una să ai o înțelepciune “dobândită”, și cu totul alta să ai una “dăruită” de Dumnezeu. În al doilea rând, înțelepciunea lui a fost un caz unic în care un bărbat, limitat de obicei la domeniul gândirii deductive, a trecut granița spre cunoașterea intuitivă, mai degrabă specifică sexului … feminin.

Dați-mi voie să mă explic.

Cunoașterea noastră este limitată în mod normal de cantitatea și calitatea „informațiilor” pe care ni le pun la dispoziție simțurile noastre. Mintea nu poate „prelucra” decât datele care i-au fost furnizate pe calea experienței. Ca și cu un calculator, și cu noi este valabil postulatul „Garbage in, garbage out!” („daca pui înăuntru gunoi, tot gunoi va ieși afară”). De exemplu, dacă vă voi spune că am văzut un „crocodozaur”, această informație nu vă folosește l-a nimic. În „memoria dumneavoastră de date”, nu există nimic sub numele acesta. Dacă voi adăuga: „Crocodozaurul este ca un elefant”, asemănarea aceasta vă va ajuta să mergeți repede în „banca de date” , să scoateți de acolo imaginea unui elefant și să o așezați pe ecranul imaginației. „Dar acest crocodozaur are și aripi” …” Veți merge imediat în banca de date la categoria „aripi” și veți aștepta instrucțiuni. Ce fel de aripi? „… aripi ca de vultur”. Imediat, din banca experienței personale acumulate veți scoate imaginea aripilor de vultur și le veți atașa imaginii elefantului de pe ecranul imaginației. „Are și ghiare”. Mintea dumneavoastră va apela din nou la banca de date a memoriei furnizată de experiențele acumulate de-a lungul anilor … și așa mai departe. Nu putem cunoaște decât bazați pe experiența personală dobândită prin cele cinci simțuri pe care le are ființa noastră. Acesta este motivul pentru care și apostolul Pavel ne spune că ar putea să ne vorbească despre „lucrurile văzute” de el în cel de al treilea cer, dar … n-are cum. El știe „intraductibil” pentru limbajul rațiunii noastre:

„Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9).

Se pare că Dumnezeu i-a dat lui Solomon acces la o cale de cunoaștere la care n-avem acces ceilalți, la cunoașterea intuitivă, prin revelație. Fără să meargă la școală și fără să experimenteze în mod personal, Solomon a fost în stare să vorbească celor din jur despre lucruri nemaînțelese până la el și a adus Ierusalimul la un nivel de cultură și inovații nemaiauzite în celelalte împărății:

„Solomon mai stăpânea și toate împărățiile de la Râu până în țara Filistenilor și până la hotarul Egiptului. Ei îi aduceau daruri și au fost supuși lui Solomon tot timpul vieții lui. În fiecare zi Solomon mânca: treizeci de cori de floare de făină, și șaizeci de cori de altă făină; zece boi grași, douăzeci de boi de păscut, și o sută de oi, afară de cerbi, căprioare, ciute și păsări îngrășate. Stăpânea peste toată țara de dincoace de Râu, de la Tifsah până la Gaza, peste toți împărații de dincoace de Râu. Și avea pace pretutindeni de jur împrejur. Iuda și Israel, de la Dan până la Beer-Șeba, au locuit în liniște fiecare sub via lui și sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon. Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carăle lui și douăsprezece mii de călăreți. Îngrijitorii îngrijeau de hrana împăratului Solomon și a tuturor celor ce se apropiau de masa lui, fiecare în luna lui; și nu lăsau să fie vreo lipsă. Aduceau și orz și paie pentru armăsari și fugari, în locul unde se afla împăratul, fiecare după poruncile pe care le primise.

Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune, foarte mare pricepere, și cunoștințe multe ca nisipul de pe țărmul mării. Înțelepciunea lui Solomon întrecea înțelepciunea tuturor fiilor Răsăritului și toată înțelepciunea Egiptenilor. El era mai înțelept decât orice om, mai mult decât Etan Ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol și Darda, fiii lui Mahol; și faima lui se răspândise printre toate neamurile, de primprejur. A rostit trei mii de pilde, și a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care crește pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare și despre pești. Veneau oameni din toate popoarele să asculte înțelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraților pământului care auziseră vorbindu-se de înțelepciunea lui” (1 Regi 4:20-34).

Fară să aibă o experiență personală care să-i explice cunoștințele, Solomon a putut vorbi cu elocvență „despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care crește pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare și despre pești”! N-a fost vorba despre o Înțelepciune „dobândită”, ci de una „dăruită” în mod supranatural de Dumnezeu. Cei care-i puneau întrebări, primeau răspunsuri ca pe vremea când trăia Ahitofel, „ca și când ar fi întrebat chiar pe Dumnezeu”.

Aceasta este ceea ce ni se spune în rezumat la sfârșitul cărții Eclesiastul:

„Pe lângă că Eclesiastul a fost înțelept, el a mai învățat și știința pe popor, a cercetat, a adâncit și a întocmit un mare număr de zicători” (Eclesiastul 12:9).

Înțelepciunea cuiva nu iese la iveală decât atunci când este pusă la încercare! Ceea ce este semnificativ în cazul lui Solomon este că cele două „încercări” date ca exemple de manifestare ale unei înțelepciuni ieșite din comun sunt amândouă confruntări cu probleme ridicate de … femei. Și în cazul judecății între cele două femei curve (1 Regi 3:16-28) și în cazul întâlnirii cu împărăteasa din Seba (1 “mpărați 10:1-13), înțelepciunea lui Solomon este socotită „deosebită” pentru că poate răspunde vicleniei și curiozității unor femei.

„Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce privește slava Domnului, și a venit să-l încerce prin întrebări grele. … Solomon i-a răspuns la toate întrebările, și n-a fost nimic pe care împăratul să nu fi știut să i-l lămurească. Împărăteasa din Seba a văzut toată înțelepciunea lui Solomon, și casa pe care o zidise și bucatele de la masa lui, și locuința slujitorilor lui, și slujbele și hainele celor ce-i slujeau, și paharnicii lui și arderile de tot pe care le aducea în Casa Domnului. Uimită, a zis împăratului:

„Deci era adevărat ce am auzit în țara mea despre faptele și înțelepciunea ta! Dar nu credeam, până n-am venit și n-am văzut cu ochii mei. Și iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înțelepciune și propășire decât am auzit mergându-ți faima. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înțelepciunea ta! Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul iubește pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci și să faci dreptate” (1 Împărați 10:1-9).

Faima înțelepciunii lui Solomon s-a răspândit în toate țările dimprejur:

„Hiram, împăratul Tirului, a răspuns astfel, printr-o scrisoare, pe care a trimis-o lui Solomon: „Pentru că Domnul iubește pe poporul Său, de aceea te-a pus împărat peste ei”. Hiram a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a făcut cerurile și pământul, că a dat împăratului David un fiu înțelept, priceput și cuminte, care va zidi o casă Domnului și o casă împărătească pentru el!” (2 Cronici 2:11-12).

„Împăratul Solomon a întrecut toți împărații pământului prin bogățiile și înțelepciunea lui. Toți împărații pământului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. Și fiecare din ei își aducea darul lui, lucruri de argint și lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai și catâri; așa era în fiecare an. Solomon avea patru mii de iesle pentru caii de la carăle lui, și douăsprezece mii de călăreți pe care i-a așezat în cetățile unde își ținea carăle și la Ierusalim lângă împărat. El stăpânea peste toți împărații de la Râu până la țara Filistenilor și până la hotarul Egiptului. “mpăratul a făcut argintul așa de obișnuit la Ierusalim ca pietrele, și cedrii tot atât de mulți ca smochinii sălbatici, care cresc pe câmpie” (2 Cronici 9:22-27).

„Regii” lumii de acum ar face bine să urmeze pilda împăraților de atunci și să vină să asculte împreună cu noi înțelepciunea dăruită nouă de Dumnezeu prin cuvintele lui Solomon. Studiul cărții Eclesiastul este o astfel de ocazie.
Adaug aici ce a scris despre Solomon, ilustrul istoric iezuit Paul Johnson în monumentala lui „O istorie a evreilor” (A History of The Jews, 1987). Primii trei împărați ai lui Israel au fost foarte deosebiți unul de celălalt, marcând trepte ascendente prin care influența evreilor s-a răspândit la popoarele din jur. Saul a fost mai mult un conducător militar ocazional, decât un rege în adevăratul sens al cuvântului. Fără o capitală, fără armată stabilă și fără structuri statale necesare, domnia lui scurtă a fost dominată de neascultare față de Dumnezeu și caracterizată de accese maniacale pentru putere. Lipsit de echilibru interior, Saul și-a călcat propriile lui decizii bune și a murit pentru că Dumnezeu l-a lepădat și pentru că „a chemat morții”, lucru pentru care-i pedepsise el însuși pe alții cu moartea.

David „era pătimaș, aspru, încăpățânat, păcătos, dar pocăit, conștient de păcat, în ultimă instanță pur în sufletul său și foarte temător de Dumnezeu”. Geniul lui Dabid a transformat evreii dintr-o confederație tribală într-o națiune cu capitală, cu armată, cu rânduieli civile și cultice și cu un teritoriu extins prin cuceriri la limite nemaiatinse până atunci.

Solomon l-a depășit pe David în înțelepciune, dar nu și în spiritualitate. Psalmii din Biblie, care sunt atribuiți lui David, sunt esențial spirituali în ton și conținut, apropiindu-se de iezul religiei lui Iehova. Cărțile care ne-au rămas de la Solomon, Proverbele, Eclesiastul și Cântarea Cântărilor „deși frumoase în genul lor, sunt mult mai aproape de celelalte scrieri ale epocii din orientul mijlociu”. Ele ne arată un Solomon cosmopolit, care pare lipsit de fiorul transcendental specific evrelor.

Croit de Dumnezeu ca un instrument potrivit pentru vremea lui, Solomon „a devenit un monarh de tip oriental, de o abilitatea extraordinară. Când a devenit singurul cârmuitor al țării Solomon „a făcut o schimbare importantă în politica militară. Descriind revolta lui Absalom împotriva lui David, cartea a doua a lui Samuel face distincție întrevechile armate tribale sau „bărbații lui Israel”, care l-au sprijinit pe Absalom și „slujitorii lui David”, care, firesc, îl apărau pe rege” (2 Samuel 18:7). Exact acești „slujitori” au asigurat succesiunea singulară a lui Solomon și i-au îngăduit să-i înlăture pe opozanți, chiar de la începutul domniei sale. David și-a format armata în jurul unui nucleu de „bărbați din Iuda”, adică armata tribală din sud. Față de Solomon, „bărbații lui Israel” au păstrat o rezervă reținută cu tendințe de dușmănie. Neîncrezător în loialitatea lor față de casa lui David, Solomon s-a hotărât să-i desfințeze de tot.
„În loc să facă asta însă, el a introdus „corve”-ul, corvoada, adică munca forțată pentru casa regală, claca aplicată în zonele canaanite și în partea de nord a regatului – Iuda fiind exceptată. Ca formă de serviciu militar național, claca era mai puțin onorabilă decât lupta și mult mai dură, prin urmare mai detestabilă. Solomon a foslosit-o pe scară largă în programele sale de construcție. Bazându-se pe documente oficiale, cartea întâi a regilor spune că la carieră munceau 80.000 de bărbați, conduși și supravegheazți de 3.300 de ofițeri; 70.000 de bărbați tăiau piatra și o aduceau în locul de depozitare, iar 30.000 de bărbați, trimiși prin rotație în echipe de 10.000 fiecare, se duceau în Liban să taie cherestea pentru mine (1 Regi 5:13-16). Evreii fuseseră preveniți de Dumnezeu despre această situație în Deuteronom 17:14-20. Munca de construcție includea lărgirea Ierusalimului, după planul lui David pentru transformarea lui într-un centru național religios. Pe lângă aceasta, el a însemnat și construirea a trei cetăți de tip „fortăreață” în trei părți diferite ale țării: „Iată cum stau lucrurile cu privire la oamenii de corvoadă pe care i-a luat împăratul Solomon pentru zidirea Casei Domnului și a casei sale Milo și a zidului Ierusalimului, Hațorului, Meghidoului și Ghezerului” (1 Regi 9:15).”

„Aceste ultime trei orașe, așezate strategic, au fost practic reconstruite de Solomon din temelii, folosindu-i pe israeliți pentru muncile grele, dar importând zidari pentru muncile calificate. Săpăturile arheologice demonstrează un nivel net superior de măiestrie față de tot ce făcuseră israeliții până atunci; de asemenea, dezvăluie că scopul principal al orașelor era cel militar , acela de a oferi baze pentru noua armată de care de „care de război” a lui Solomon. David nu avusese niciodată o armată dotată cu care de război, semnul puterii supreme în acea vreme. Solomon a avut aproximativ 1.500 de care și 4.000 de cai în diferite grajduri. În Meghido, orașul cel mai important dintre toate din punct de vedere strategic și care domina ceea ce avea să fie numit mai târziu Câmpia Armaghedonului, Solomon a construit un cartier regal, înconjurat de un zid înalt de apărare, cu o poartă de acces imensă, puternică și clădiri care puteau adăposti 150 de care de război și 400 de cai. Hațor, un oraș pe atunci abandonat, a fost și el dotat ca o reședință regală, poartă de acces fortificată, ziduri și grajduri imense. Ghezerul, oraș primit ca zestre și care controla drumul spre Egipt, a fost transformat de Solomon într-o altă fortăreață regală pentru care de război. Solomon avea nevoie de forțele sale, formate din care de război și dispuse cu foartă multă strategie, pentru a-și apăra drumurile comerciale și regatul de atacurile dinafară, dar și de posibilele trădări dinăuntru, căci triburile nu aveau care de război.”

Solomon a fost un „împărat al păcii”, dar, în terminologia militară modernă, pacea lui s-a bazat pe putere (peace trough strenght). Nu „măreția” lui l-a apărat de atacuri, ci „militarismul” resurselor lui amenințătoare. Aceiași tactică a născut și doctrina președintelui american ….. care și-a formulat doctrina astfel: „Zâmbește și vorbește blând, dar ține un ciomag la îndemână”.
„Pentru programele lui ambițioase, Solomon avea nevoie nu numai de forță, ci și de bani. El a pus impozite mari asupra poporului. Solomon a împărțit țara în douăsprezece regiuni de impozitare, impunlnd o taxă suplimentară pentru a face rost de resursele necesare aparatului militar. Tot din rațiuni economice, Solomon a renunțat la Damascul pe care-l cucerise tatăl său David și l-a dăruit împreună cu alte teritorii din nord vest lui Hiram, regele Tirului, care a devenit aliatul lui de nădejde și de la care a primit înschimb meseriași pricepuți și provizii. … A luat-o de soție și pe fica faraonului din Egipt, de la care a primit ca dar Ghezerul. A extins comerțul, căsătorindu-se fiicele tuturor regilor și prinților vecini, după deviza „masa urmează mireasa” (1 Regi 11:1). Iosif Flavius, marele istoric, ne spune că Solomon organiza cuncursuri cu ghicitori cu Hiram din Tir, aliatul său care era și el mare comerciant. În vremea aceea, astfel de jocuri sau pariuri erau la modă , iar sumele puse în joc erau uriașe, uneori chiar orașe întregi. Viața însăși este ca o ghicitoare uriașă care are ca miză locul în care ne vom petrece veșnicia. Cartea Eclesiastul este răspunsul cercetărilor lui Solomon asupra acestei probleme.

Solomon și Hiram stăpâneau în comun o flotă care naviga de la Ețion-Gheber până în Ofir, cum numeau ei Africa de răsărit. Cei doi regi făceau negoț cu păsări și animale rare, lemn de santal și cu fildeș. În plus, Solomon făcea comerț și cu arme. Cumpăra cai din Cilicia și îi vindea în Egipt, în schimbul carelor de război. Pe acestea le vindea apoi stăpânilor din regatele vecine din nord. Solomon a devenit astfel un mare furnizor de armament, cum l-am numi noi astăzi, pentru mai toate țările din orientul mijlociu. Arheologul american Nelson Gluck a descoperit în apropierea portului de la Ețion-Gheber o turnătorie de cupru construită de Solomon pe insula Hirbet el-|heleife, unde vânturile puternice alimentau cu aer coșurile de tiraj ale furnalelor primitive. Acolo se lucra nu numai cu cuprul, ci și cu fierul.

Cea mai mare parte din veniturile rezultate din comerț și impozite era vărsată în cuferele personale ale lui Solomon. Dintr-un astfel de buget regal, Solomon și-a construit un palat regal somptuos, cu o sală impunătoare, al cărei acoperiș din lemn de cedru se sprijinea pe 48 de pilaștri enormi, după modelul palatelor faraonice din Memphis, Luxor și din alte părți. Construcția a durat nu mai puțin de 13 ani. Biblia numește această construcție „casa din pădurea Libanului” (1 Regi 7:2). Un palat separat a fost construit pentru nevasta lui egipteană, soția lui principală (1 Regi 7:8).

Întregul complex de clădiri, cunoscut sub numele de „cetatea lui David”, împreună cu Templul au dus la extinderea Ierusalimului spre răsărit cu 250 de metri. În ziua de azi nu se mai poate vedea nimic din Ierusalimul lui Solomon, transformat de mult în ruine peste care Irod a rezidit și mărit clădirile Templului și pe care le-au jefuit mai târziu cotropitorii romani.

Cheltuielile enorme adunate din impozite foarte mari așezate pe grumazul celor din popor au făcut ca triburile nordice sa murmure nemulțumite. Evreii asociau munca forțată la care-i punea Solomon cu robia egipteană în care fuseseră strămoșii lor. De aici a rezultat faptul că atunci când a murit Solomon, în 926-925 î.d.Ch, triburile din nord i-au refuzat succesorului său la tron, Roboam, o încoronare unică la Ierusalim, insistând ca el să se ducă în nord, la Sihem, pentru a fi încoronat acolo ca rege al lor (1 Regi 12:1). Sihemul, legat de numele lui Avraam, și Betelul, legat de numele lui Iacov, erau simbolul vremurilor în care triburile din nord avuseseră un cuvânt important de spus în conducerea națiunii. Biblia ne spune că la Sihenm a avut loc o mare adunare națională la care a fost invitat și Ieroboam, un slujitor rebel al lui Solomon care fugise în exil. Reprezentanții triburilor i-au cerut lui Roboam o conducere constituțională reglementată de Scripturile străvechi și abolirea „clăcii” și a teribilelor impozite:

„Atunci Ieroboam și toată adunarea lui Israel au venit la Roboam și i-au vorbit așa: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul; acum tu ușurează această aspră robie și jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Și îți vom sluji” (1 Regi 12:4).
Când Roboam a adoptat o linie dură și n-a vrut să țină seama de cererile lor, moștenirea lăsată de Solomon s-a spulberat:

„Când a văzut tot Israelul că împăratul nu-l asculta, poporul a răspuns împăratului: “Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem moștenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum vezi-ți de casă, Davide!” Și Israel s-a dus în corturile lui. Copiii lui Israel care locuiau în cetățile lui Iuda, au fost singurii peste care a domnit Roboam” (1 Regi 12:16-17).

Lipsit de simțul realității, Roboam a mai încercat să adune impozite, mânia triburilor din nord s-a dezlănțuit:

„Atunci împăratul Roboam a trimis la ei pe Adoram, care era mai mare peste biruri. Dar Adoram a fost ucis cu pietre de tot Israelul, și a murit. Și împăratul Roboam s-a grăbit să se suie într-un car, ca să fugă la Ierusalim. Astfel s-a dezlipit Israel de casa lui David …” (1 Regi 12:18-19).

Cum se poate explica eșecul lui Solomon pe termen lung și decadența lui socială și spirituală? Providențial, cazul lui Solomon trebuie privit ca o demonstrație a faptului că până și cel mai strălucit exemplar al rasei umane nu rezistă la tensiunile și tentațiile pe care poziția de suveran absolut le implică. Singurul în stare să reziste la asemenea presiuni ale păcatului este un alt „Fiu al lui David”, ridicat de Dumnezeu la plinirea vremii prin întruparea lui Isus Christos în istorie.

Corecție:
Pentru că este o „creatură”, Adam nu se poate cunoaște și defini din interior, pri sine însuși. Existența lui se împlinește doar prin scopul pentru care a fost adus la viață. Înstrăinat de Dumnezeu și separat de destinul lui etern, Adam se autocondamnă să „pribegească” la răsărit de Eden” (Gen. 4:16). Ilustrat de evoluția lui Solomon, Adam este o intersecție între „animal” și Mdumnezeiesc”, având de ales direcția pe care vrea să o urmeze. Ca și în cazul lui Solomon, „adam”-ul din fiecare dintre noi nu se poate împlini nici în viața aceasta și nici în veșnicie decât dacă „își aduce aminte de Făcătorul său” și-și aliniază existența la parametrii prescriși în voia Domnului pentru el (Eclesiastul 12).

„Adamahul” cel dintâi a căzut în robia cărnii păcătoase și nu mai este nimic de făcut cu el. Decăderea lui este deplină și definitivă. Dumnezeu a rânduit o nouă creație adusă în existență prin puterea învierii lui Christos (Efeseni 1:15-22). El a fost „cel întâi născut dintre mai mulți frați” (Romani 8:29) în familia noii societăți a lui Dumnezeu. Ceea ce s-a stricat în primul „Adam” a fost reparat în „Adamul” de la urmă sau al doilea:

„De aceea este scris: „Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, tot așa vom purta și chipul Celui ceresc” (1 Corinteni 15:45-49).

„De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit… Căci înainte de Lege, păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ținut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuși, moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preânchipuitoare a Celui ce avea să vină. Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșeala; căci, dacă prin greșeala unuia singur, cei mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belșug celor mulți. Și darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greșeli a adus o hotărâre de iertare. Dacă deci, prin greșeala unuia, singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii vor domni în viață prin acel unul singur, care este Isus Hristos!” (Romani 5:12-17).



Categories: Studiu biblic

7 replies

  1. Frate drag eu nu am studii in teologie dar am vazut in biblie la subsolul pag.3 ca isa vine din is deci chiar daca nu se poate in limba romana folosi cuvantul oama, in evreeste se poate.Ma gandesc ca majoritatea problemelor din familii se datoreaza tocmai faptului ca nu se mai face diferenta intre barbat si femeie. Fara indoiala in ce priveste mantuirea femeia are drepturi egale dar nu si in alte privinte. Ap. Pavel aduce trei argumente care fac diferenta clara intre barbat si femeie:
    1.adam a fost intocmit primul
    2.femeia a fost facuta pt om si nu invers
    3.femeia s-a lasat amagita
    Sper sa fiu inteles si sa nu-mi aprind paie-n cap cu vreo urmasa de a isei! Shalom!

  2. Val, ai perfecta dreptate!
    Sper sa foloseasca si altora cum ne-a folosit la noi doi. Mi-e teama de capitolul patru, dar, vom trai si vom auzi …comentariile .

  3. bun studiu si interesant

  4. Daniel, scuze,nu asta era ideea. cred ca am vrut sa zic ceva de genul: abia acuma s-a descoperit cartea asta? 🙂 dar poate nici asta nu era potrivit sa spun. chiar ma bucur ca ai puso. cred ca e cea mai tare carte scrisa pe tema asta. scuze inca o data de exprimare :))

  5. Ar fi fost interesant daca ai fi scris despre motivul pentru care Dumnezeu l-a facut pe Adam.

  6. Draga Val

    Cred ca adevarul nu se invecheste. Si apoi, o carte din 92 este … veche? Cine-i mai citeste atunci pe clasicii teologiei? Cine mai citeste atunci Biblia cea veche?
    Va loarea unei carti nu se masoara cu anii.

    Eu sunt gata sa traduc si ceva din secolul I daca este bun pentru om, care, fie vorba intre noi, nu s-a prea schimbat intre timp.
    Este parerea unuia care s-a nascut in … secolul trecut!

  7. asta e carte tare de tot. eu am citit-o prin 92 parca–e veche tare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: