Aici, în Los Angeles, un băiat de român american s-a dus acum un an să pețească o fată „americană“ dintr-o comunitate de olandezi. Sincer și puțin complexat de proveniența lui etnică, băiatul s-a prezentat mamei fetei așa cum se știa, în parte cerându-și parcă scuze, în parte prevenind-o de eventualele nemulțumiri care vor urma:

„Noi românii suntem, din păcate, un neam cu multe defecte …“ a spus el și a continuat enumerând o listă întreagă cu deformații specifice etniei lui.

După ce l-a ascultat până la capăt, femeia care avea de gând să-i devină și mamă soacră, a tăcut puțin, apoi l-a întrebat cu simpatie:

„Cine a tradus această listă cu defecte din limba olandeză în în limba română? Exact așa spunem și noi despre noi înșine.“

… … …

Astăzi, la nunta copiilor ei, la distanță de două mese, am privit-o îndelung pe această femeie înțeleaptă. Avea ochii înlăcrimați și inima plină. Una din gemenele pe care le înfiase în urmă cu 26 de ani dintr-un orfelinat din Coreea era tare fericită ca mireasă.

De atâta privit, mi s-au unplut și mie ochii cu lacrimile ei …

Categories: Amintiri