Ia mai urați mai! Hăi! Hăi!

După ce ne-am despărțit de cei din adunarea creștinilor după evanghelie am crezut că plecăm spre gazda din Pătrăuți. N-a fost însă așa de simplu. Ne-am oprit pentru câteva “îmbucături” de ospitalitate moldovenească acasă la unul din liderii adunării. Cei de dincolo de Prut ar spune: “Am fost în ospeție la dânșii”. Cine poate refuza bucatele gustoase, făcute “ca la mama acasâ”? Numai un prăpădit de oboseală ca mine. Cine nu poate refuza însă încă o părtașie de mancăruri duhovnicești cu acești oameni minunati? Tot prăpăditul flămând venit de departe. Peste meniul amintirilor s-a servit desertul experiențelor prezente și fructele unui viitor pe care-l dorim toți cât mai îmbelșugat.

Când, aproape de miezul nopții, ne-am îndreptat spre Pătrăuți, începuse să ningă iar, mărunt, dar îndesat. Peste bucuria de copil s-a așezat îinsă îngrijorarea de om mare. Cum voi ajunge oare mâine, printre nămeți, de la Suceava tocmai la Chisinău?

…..  …..

Suceava, mi se spune, este orașul cu cele mai multe mall-uri pe cap de locuitor. Densitatea supermarketurilor cu nume occidentale este remarcabilă. Dacă țntreb de ce este așa, cineva mă lămurește că asistăm la o formâ nu prea subtilă de neocolonialism. România este transformată de Europa în sursă de materii prime și în piașă de desfacere. Europa ia din România forța de muncă ieftină (și nu numai), iar apoi construiește în orașele României uriașe magazine-aspirator prin care banii sunt sifonați în țara lor de origine.

“Probabil, zic eu, România și românii profită totuși, pentru că nivelul de trai al cetățeanului s-a înbunătățit.”

“Doar aparent, mi se explică, și doar pe scurtă durată. România ar profita mult mai mult dacă mărfurile vândute țn aceste supermagazine ar fi produse românești, iar banii n-ar ieși din țarâ, ci ar fi reinvestiți în economia națională.”

Nu sunt un expert, așa că ți las pe alții să-și spună și ei părerea.

….. …..

Acasă la Sami Havrisciuc m-a așteptat un telefon de la Ionuț Handaric din Piatra, care se oferea să mă ducă el până la Chișinău. Cunoscându-i fragilitatea sănătații precare, Sami i-a spus un categoric: Nu! Intenția însâ contează!

Când voi reuși vreodată să răsplătesc bunătatea acestor oameni? Niciodata. Sau poate că răsplata lor stă țnscrisă țn chiar dimensiunile sacrificiului pe care sunt gata să-l facă, in trăirile lor la un nivel peste nivelul indiferenței plictisite și egoiste a celorlalți. Pentru “lucrătorii” Lui, Dumnezeu a avut țntotdeauna un har special, necunoscut altora.

Marti, 6 ianuarie 2009.

Deși fusese planificată pentru această dimineață o vizită la “Filadelfia”, Sami m-a lăsat să dorm până spre ora nouă. Plecarea era programata pentru ora zece. M-am culcat târziu pentru că a mai trebuit să dau un telefon de raspuns lui “Mister C”, cum ți spunem noi domnului Columbeanu, tatăl lui Irinel Columbeanu. Știam că doamna Columbeanu murise de curand. Am simțit țn sufletul dânsului un viscol de țngrijorare pentru viitorul lui, dar mai ales pentru vitorul fiului lui. Deh, la orice vârstă și pe orice meridian … aceeași grijă nemăsurată de tată. Fie ca Dumnzeu să-i răsplătească preocuparea și să-i liniătească temerile.

(Cu familia lui “mister C” ne cunoștem din anii comunismului, când Ceausescu ne inchisese calea de a-i ajuta pe frați prin magazinele “Shop” (păstrate preferențial pentru membrii de partid). Dumnezeu ni l-a scos atunci în cale pe domnul Colombeanu, devenit conspirativ “Mister C” . Era unul din cei mai mari “tehnocrati” pe care i-a cunoscut Romania. Inima lui bună a găsit o cale pentru cei săraci și .. Viorel Clintoc  a croit un drum pentru pachetele noastre alimentare.

A urmat apoi o vizită a dâansului cu întreaga familie la noi, în America. Am rămas toți cu amintiri plăcute, chiar dacă drumurile noastre s-au despărțit repede. Recunoștința m-a făcut însa să regăsesc mereu calea spre casa acestor oameni care ne-au facut mult bine într-o vreme rea.)

Până m-am pregătit eu, șoferul și masina au și sosit. Fratele care mă va duce este un obișnuit al acestor trasee. Deși este de dincoace de Prut, el face misiune “dincolo”. Cunoaște șoselele ca pe buzunarul propriu. La 58 de ani este un om energic. Vorbește mult, avântat, repede. Este bucuros că poate “sparge nuci” cu mine (o metaforă pentru abordarea unor subiecte și teme mai dificile). Împreună cu noi călătorește și un proaspăt absolvent al Facultatii de Informatică, băiat dintr-o familie cu 10 copii. A venit să mai stăm de vorbă, dar mai ales să fie cu fratele la întoarcere. În ultima perioadâ, tensiunea i-a facut feste și nu vrea să fie singur în drumurile mai lungi. Din grabă probabil, tânărul și-a uitat însă pasaportul acasă si trebuie acum să se întoarcă înapoi de la graniță. Afară ninge din greu și el este îmbrăcat subțire. Fratele șofer se ofera să-i dea o umbrelă. Eu îi dau niste bani săa se poată întoarce până la Iași cu “ia-mă nene”. Îmi pare rău că n-a putut veni cu noi mai departe. Este unul din mulțimea de tineri curioși și înzestrați pe care i-am cunoscut pe parcurs. Sunt semințele unei generații noi, germinând acum spre încolțirea primăvăraticei lucrări care se anunță în bisericile de pe aceste meleaguri. Unii, foarte mulți, cu sutele, n-au mai avut răbdare să aștepte și au emigrat spre țările Europei, formând pretutindeni biserici “de tineri”. După câte am văzut eu în aceste zile, mulți au plecat, mulți au și rămas, pentru că moldovenii au familii numeroase, veritabile pepiniere sau rezervoare de semințe pentru repopularea sofisticatelor și sterilelor societăți “occidentale”

Granita aceasta nu-i lucru “de șagă”. Acum, pe ziuă, observ nu numai câinii binecunoscuți, deveniți un fel de emblemă nedorită a României, ci și dispozitivele speciale cu care sunt verificate “tirurile” de marfă. (Unii mi-au spus țn glumă că, dacă românii se trag din Romulus și Remus, câinii României de azi se trag din … lupoaica care i-a alăptat!). În fața mașinii noastre este în vamă o foarte frumoasă Honda, burdușită până la refuz cu pungi și pachete. Este ajunul Crăciunului pe “stil vechi” și mașina cu număr de Italia aduce acasă belșugul agonisit de un tânăr moldovean plecat în străinătate, “la muncă”. Îl privesc amărât că trebuie să plătească acum vămuirea la grăniceri.

Mașina noastră este aproape goală. După un obicei învățat mai demult de la misionarii americani care ne vizitau în România, m-am deprins și eu să las majoritatea hainelor și lucrurilor cu care am venit din USA la prieteni, gazde și nevoiași.

Dincolo de graniță, prin Unghieni și satele pe care le parcurgem până la Chișinău, căciula mea ruseasca de blană de vulpe, pe care am cumpărat-o de la Piatra Neamț prin 1991, este fericită că și-a găsit suratele. Săraca de ea! A început să năpârlească și-mi lasă păr peste tot, pe canadiană, pe gulerul de la haină, pe bancheta mașinii. Mult mai tinere, căciulile de pe capetele moldovenilor, nici n-o bagă în seamă, spre deosebire de soarta ei din America. Acolo, cei înbolnăviți de mișcarea pentru drepturile animalelor, o priveau cu mare atenție, deși cu ostilitate, când o plimbam prin aeroporturi. Moldoveanu din stânga mea îmi zice: “E babă bătrână, bre. De-amu trebuie s-o schimbați!” Căciula mea se înclină tristă și-i dă dreptate.

La Chișinău, tragem direct la baza organizației menonite Christian Aid Ministries. Oriunde le găsesc, la Cluj, la Suceava sau, acum, la Chișinău, aceste clădiri sunt un fel de ambasade ale vieții din America. Mai toate cele, de la materialele de construcție până la șamponul așezat frumos pe policioara din baie, sunt aduse de peste ocean. (vezi aici)

6 Ianuarie 2009

Serghei este un rus moldovenizat care se străduiește din răsputeri să învețe limba română. L-am găsit curățând zăpada din fața intrării. În absența directorului local, el îmi va fi gazdă și șofer mâine dimineață la ora trei spre aeroport. Pentru că-i este jenă de felul în care vorbește, vrea să mă părăsească repede. Eu îi simt dorința, dar în bază este frig. Mă gândesc cu groază că va trebui să dorm îmbrăcat. Nu-l cunosc însă pe Serghei destul de bine ca să-i spun teama mea. Caut repede o strategie câștigătoare și-l rog să-mi dea un tur prin oraș, să văd și eu cu arată el împodobit de sărbătoare. Pe drum, Serghei se tot scuză că nu vorbește bine românește. Eu îl ascult, îl încurajez și-l îndrăgesc repede.Când nu găsește un cuvânt, bate cu amândouă palmele în volan a neputință. Îi spun că așa fac și eu când sunt în America.

Printre altele, Serghei îmi spune despre conflictul deschis dintre președintele republicii, Vladimir Voronin, și primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Primul este rusofil, iar al doilea este liberal și naționalist, adică pro-român. Printre victimele nevinovate ale conflictului dintre cei doi s-a aflat până și … pomul de iarnă. Primarul l-a așezat drept în centru, ca semn că urbea îi aparține. Noaptea, comuniștii pro-ruși au venit și, din ordinul președintelui, l-au dat jos. Primarul l-a instalat atunci în fața primăriei, unde-l păzeau oamenii lui. Președintele a așezat altul, mai mare, în centru, pe locul celui alungat. Majoritatea populației îl simpatizează pe primar, care e cel mai tânăr primar de capitală europeană.  Nimeni nu crede însă că va fi posibil să-l schimbe pe președintele Voronin. Are spatele asigurat de la Moscova. Conflictul este deci menit să dureze, iar neputincioasă, populația chibițează de pe margine. (citeste aici)

Când ne-am întors la bază, eram deja suficient de împrietenit cu Serghei ca să-i spun că ar trebui puțină căldură. Speriat, dintr-o dată, a spus: “Vai de mine. Am uitat să dau foc la centrală.” M-a dus apoi la etaj și mi-a recomandat camera în care se face cel mai repede cald.

I-am urat noapte bună, ne-am luat la revedere pânâ la ora trei și eu am deschis jurnalul să-mi fac însemnările de peste zi. Am profitat de ocazie și am revăzut ceea ce scrisesem până atunci. Unele am vrut să le las, altele am vrut să le șterg. Sper să nu fi jignit pe nimeni cu paginile acestui jurnal. Mi-ar place ca cei lăsați acum în urmă prin locurile pe unde am trecut să nu se supere pe mine când le vor citi pe Internet și să mă primească pe la ei în vizită, chiar dacă asta nu se va putea întâmpla decât în amintirile noastre comune.

(va urma)



Categories: Amintiri

10 replies

  1. Vasile
    Ma agat cateodata de creanga lui Creangă si mă îmbăt de aromele povestirilor.
    Multumesc pentru urari. Ti le intorc inmultite.

  2. Multumim , pentru placerea de a vizita impreuna locuri frumoase si pe fratii nostri neobositi pentru fapte bune . .Multe binecuvintari!

  3. Draga Daniel,

    Ma bucur ca ai ajuns cu bine acasa. Am citit cu multa placere jurnalul tau si realizez ca ai har la scris.
    Povestesti lucrurile foarte frumos de parca ai fi …MOLDOVEAN .
    UN AN NOU BINECUVINTAT TUTUROR CELOR DRAGI !

  4. Frate Daniel…care este blogul Cristinei, va rog?

  5. Draga Andreea
    Bun este Domnul cu cei care-si pun nadejdea in El!

  6. Frate Daniel,
    Multumesc pentru vizita dumneavoastra la Patrauti si pentru biografia lui Marcu; ne-a fost de folos mai ales noua celor care suntem inca “prea mici, prea slabi”, dar care vrem sa devenim prin puterea pe care o pune Domnul in noi “prea scumpi”. Slava Lui pentru toate lucrurile. Absolut toate. Pace!

  7. Gaby
    Nu s-a terminat! Sa vezi ce am patit la … intoarcere. Urmeaza un alt post.

  8. Draga Andrei
    Multumesc frumos pentru completare si mai ales pentru corectare. Este evident ca incercarea mea de dialog cu Serghei are lipsuri majore. Am corectat (updated) informatiile din jurnal. Pe zi ce trece, vad mai bine in urma. Informatiile se decanteaza. Unele corectari le fac dupa ce caut nume si date pe Internet, din Los Angeles, cum ai vazut deja.

  9. Frate Daniel, am citit cu multa placere jurnalul d-stra. Pacat ca s-a terminat.
    Inteleg si mai mult acum de unde vine talentul Cristinei, al carei blog de asemenea il citesc cu placere.
    Domnul sa va pazeasca si sa ajungeti cu bine acasa.

  10. In treacat fie spus. Probabil ca discutia cu Serghei nu a fost una cu update 🙂 Regret ca trebuie sa fac precizarea a/a (eventual va rog sa nu o publicati sau, mai bine, sa o stergeti din comentarii, facind rectificarile de rigoare, daca le considerati oprtune):
    Snegur a fost primul presedinte al RM. Apoi a urmat Lucinschi Petru (in gluma anumiti ziaristi ii spuneau Piotr Shmecherilovici – de la patronimicul Chiril si caracterul de vulpe)
    Actualul, cel pro-rus este Vladimir Voronin – lider comunist, feciorul sau Oleg e cel mai bogat moldovean in MD.
    Bradul primarului a fost furat in an (cel mai probabil de brava politie a ministrului de intrerne obedient partidului comunist) si peste noapte altul a fost instalat – cel al presedintelui/premierului (ca nu se stie) comunist.
    Dar in anul acesta, a trebuit sa se repete show-ul intr-un mod si mai… Operatia s-a numit “Brad-2” – bradul a fost… arestat. De aceeasi brava politie. Ca mai apoi, dupa ce primarul a iterat ideea in mass-media ca ar putea sa doneze bradul unui orfelinat, a doua zi dimineata bradul sa fie scos din arest si instalat pe ascuns in curtea orfelinatului (de aceeasi brava politie cu mandat sub acoperire).

    Istorii de ris pe vreme de plins. Cam atit.

    PS. Primarul este el mai tinar primar de capitala europeana, este necasatorit si nu are copii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: